Live

CTP: Cum e posibil ca un om care a inițiat tabere pentru copiii bolnavi de cancer să-i lase pe pacienți fără citostatice?

Data publicării:
CTP, despre lipsa medicamentelor pentru bolnavii de cancer. Foto: Captură Digi24

Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre lipsa citostaticelor de la Institutul Oncologic din Capitală. Gazetarul se întreabă cum este posibil ca fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cel care a inițiat tabere pentru copiii bolnavi de cancer, să-i lase acum pe bolnavii de cancer fără medicamente și cataloghează acest fapt drept unul foarte grav. "În ultimele luni, Ministerul Sănătății nu a fost centrat pe pacienți", a mai spus CTP.

Cristian Tudor Popescu: În legătură cu citostaticele, cu bolnavii de cancer, domnule Pândaru, în vreme ce noi vorbeam, în vreme ce se ciocneau p-aici politicieni - se rupe, nu se rupe (coaliția - n.r.), cine își dă demisia, cine nu și-o dă - chiar în acest timp, adică în ultimele două săptămâni, bolnavii de cancer nu mai aveau medicamente. Ăsta e un fapt. Cum a fost posibil, vă întreb pe dumneavostră, cum a fost posibil? Deci indiferent ce se întâmplă acolo, tot felul de convulsii politice și așa mai departe... iar acesta este ultimul lucru pe care-l mai spun despre fostul ministru al Sănătății. Fostul ministru al Sănătății a inițiat acele tabere pentru copiii bolnavi de cancer... Cum e posibil ca un om care a făcut așa ceva să-i lase acum pe bolnavii de cancer fără medicamente? 

Claudiu Pândaru: Ministerul ăla (Ministerul Sănătății - n.r.) e mare, domnule Tudor Popescu... 

Cristian Tudor Popescu: Nu există așa ceva, ăsta e un lucru foarte grav. Dacă nu reușești să controlezi în interiorul acelui minister un fenomen de asemenea gravitate, cum este lipsa medicamentelor pentru bolnavii de cancer, atunci ce naiba controlezi în ministerul ăla? Adică există ceva mai important decât asta? Ceea ce am spus de la începutul poveștii ăsteia a fost că în această perioadă, în ultimele luni, Ministerul Sănătății nu a fost centrat pe pacienți, nu a fost centrat pe bolnavi, nu a existat o concentrare, o preocupare în direcția menținerii și îmbunătățirii stării bolnavilor, nu numai bolnavilor de Covid. Și cu asta am închis acest subiect.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății

Protest în fața Ministerului Sănătății al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie. Care sunt nemulțumirile lor

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Câte pastile de iodură de potasiu au ajuns la populație începând din iunie 2022. Aproape 28 de milioane de pastile sunt în farmacii

Partenerii noștri