Live

CSM: Procedura de numire a procurorilor de rang înalt a fost declanșată „intempestiv”

Data actualizării: Data publicării:
Sediul CSM. Foto: csm.ro

Consiliul Superior al Magistraturii critică introducerea în discursul politic a procedurilor de numire a procurorilor de rang înalt și spune că acestea au fost declanșate „intempestiv”, deși fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, promisese că nu va face acest lucru înainte de schimbarea legislației.

Plenul CSM „consideră că este esențial ca magistrații prin întregul lor comportament să nu creeze percepția că potențează elemente valorificate de unii politicieni în disputele dintre aceștia. De asemenea, Plenul condamnă angajarea procedurilor privitoare la numirea unor procurori de rang înalt în discursul politic”, se arată într-un comunicat al consiliului.

„Procedura a fost inițiată intempestiv de un ministru al justiției în contextul în care acesta, de-a lungul timpului, a asigurat constant opinia publică de faptul că nu o va declanșa până la reglementarea, pe plan legislativ, a diminuării importanței factorului politic în cadrul acestor numiri”, se mai arată în comunicat.

CSM spune că procedura a fost demarată „fără a se reglementa vreo diminuare a pregnanței factorului politic, iar această contradicție evidentă dintre angajamente publice şi faptele asumate este de natură să arunce îndoieli legitime asupra corectitudinii scopului urmărit şi poate crea aparența unei politizări asumate a numirilor procurorilor de rang înalt, cu consecințe iremediabile pe planul încrederii în activitatea desfășurată de aceștia”.

„Decizia de continuare sau abandonare a unor astfel de proceduri aparține exclusiv puterii executive, însă Plenul îşi manifestă îngrijorarea că inițierea ori continuarea lor în contextul arătat, de această dată complementar unei instabilități tipice interimatului funcției de ministru, ar pune probleme serioase cu privire la substanța, coerența şi finalitatea unei astfel de proceduri”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primarul din Ploiești, reținut, într-un dosar de șantaj, șpăgi și purtare abuzivă. PSD Prahova anunță că nu mai era în partid

Un fost manager al Spitalului Clinic CF 2 din Capitală a recunoscut că a luat mită de peste 140 de ori

Rusia a încercat să răstoarne guvernul Armeniei, acuză Erevanul. Puciștii s-au pregătit într-o bază militară rusească

Cazul Sf. Pantelimon: De ce au fost eliberate cele două doctorițe. Acuzațiile procurorilor au fost desființate de Curtea de Apel

Partenerii noștri