Criza din sectorul 1 continuă - șobolani, gândaci, munți de gunoaie chiar lângă terase. Prefect: O soluție există, poate fi aplicată
Criza sanitară generală din sectorul 1 nu a fost încă rezolvată. Marți după-amiază, de la ora 16.00, se va întruni un grup de lucru care să caute o soluție. Sunt invitați și reprezentanți ai Prefecturii, ANRSC și ai Gărzii de Mediu. Prefectul Alin Stoica a declarat la Digi24 că o soluție juridică există și că poate fi pusă în aplicare pentru deblocarea situației cel puțin pe termen scurt. El a precizat că există și posibilitatea instituirii stării de alertă, dar că Prefectura nu are personal calificat care să spună cât de gravă este situația. Între timp, consilierii locali PNL susțin că 80 la sută dintre agenții economici din sector nu au contracte cu operatorul de salubritate.
Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții
Descoperire macabră în București. Cadavrul unui bărbat a fost cărat într-un cărucior de cumpărături și aruncat pe un câmp
Mii de tone de gunoi și deșeuri intră lunar în România sub formă de donații. Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă
Incendiu puternic lângă Centura Capitalei
Descinderi cu scandal la un depozit ilegal de fier vechi din Călărași
Tone de deșeuri zac pe un teren din Sectorul 1
Pădure plină de resturi de betoane. Jurnaliștii care filmau, legitimați de polițiști
Școală transformată în depozit de gunoaie
Peste 100.000 de turiști au petrecut 1 Mai la mare. În urma lor au rămas munți de gunoaie
Referitor la dezvăluirea consilierilor PNL, Alin Stoica a spus că va cere un raport pentru a vedea dacă sunt susținute: "Voi cere azi un raport al poliției locale să vedem dacă se verifică că agenții economici au sau nu contracte, sau dacă au au pe cantități mai mici decât cele pe care le produc".
În legătură cu criza gunoaielor, Stoica a afirmat că soluția există și că trebuie să fie pusă în aplicare de administrația locală împreună cu sortatorii.
"Ieri (luni - n.r.) am avut o discuție cu Romprest și cu sortatorii, soluția juridică există, poate fi pusă în aplicare, eforturile au fost de toate părțile să se ajungă la o înțelegere, astfel încât lucrurile să fie rezolvate pe termen scurt cel puțin prin acordul tuturor. Știu că există un diferend destul de adânc între administrația locală și prestatorul de servicii, nu poate fi rezolvat peste noapte, necesită timp, fie pe calea justiției, fie de comun acord, însă până la momentul respectiv trebuie găsită o soluție rapidă.
Sunt discutate toate variantele, dacă apar și idei noi sigur pot fi discutate, dar există deja unele variante care operaționalizate ar debloca pentru o perioadă de timp situația în mod punctual", a spus prefectul.
El a explicat că pe termen lung soluția e lămurirea situației contractuale dintre Romprest și administrația locală, ceea ce poate fi rezolvat în instanță sau prin înțelegere a părților.
"Pe termen scurt există un blocaj financiar între prestatorul de servicii și sortatori intervenția acolo ar putea debloca pe termen scurt astfel încât sortatorii să primească gunoaiele. Această soluție e doar pe termen scurt", a spus el.
În ceea ce privește instituirea stării de alertă în sector, prefectul a afirmat că această posibilitate există, în momentul în care autoritățile locale vor semnala că este un risc și că e necesară o astfel de măsură.
"Din păcate eu nu am cum să apreciez asta, iar instituția prefectului nu are personal calificat care să poată să evalueze dacă situația respectivă e extrem de gravă.
Din punct de vedere estetic e o problemă. Trec și eu pe acolo și văd acei saci de gunoaie... dar un inconvenient estetic nu poate declanșa o stare de alertă. Este necesar că experții sanitari și în mediu să constate că e o amenințare la adresa populației și a mediului ca starea de alertă să poată fi declanșată", a spus Alin Stoica.
El le-a transmis locuitorilor din Sectorul 1 că îi pare rău de situația creată și că speră ca până în weekend criza să fie rezolvată.
Munți de gunoaie lângă terasele restaurantelor bine cotate
În Sectorul 1, găsești gunoi la tot pasul. Munții de deșeuri pot fi descoperiți adesea, chiar lângă terasele unor restaurante bine cotate din inima Bucureștiului.
"Mi se pare jalnic, mai vin turiști (...) și mi se pare destul de prost pentru noi că țară și noi că oameni trebuie să ne schimbăm în primul rând, mai presus de orice", spune un barbat.
"Lucrez în Sectorul 1. Suntem foarte mulțumiți de prestația pe care o are dna primar. Șobolani, gandaci, țânțari au apărut acum", adaugă altul.
Patru din cinci antreprenori din Sectorul 1 nu au însă contracte cu firma de salubritate, deși sunt obligați prin lege
Ramona Porumb, viceprimar la Sectorul 1: "În acest moment doar pe un singur domeniu de activitate, există 6 mii de firme care nu au încheiat contract cu un operator de salubritate sau l-au încheiat pe o cantitate modică și restul îl vedeți la stâlpul din față blocului".
Nici Poliția Locală nu a verificat dacă firmele respectă legea. Contactată de jurnaliștii Digi24, Clotilde Armand nu a comentat în niciun fel situația.
În ceea ce privește criza sanitară generală, scandalul dintre edil și Romprest, liberalii au cerut constituirea unui grup de lucru în cadrul Consiliului Local Sector 1, la care să participe, între alții, Prefectura și Garda de Mediu.
Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1: "Singura modalitate în care vom rezolva această situație imediat e să ne așezăm la masă și să discutăm cu toate cărțile pe față".
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News