Live

Crește valoarea tichetelor de masă, de la 1 august

Data publicării:
Tichete de masă. Foto cu caracter ilustrativ

Guvernul a majorat valoarea tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În acest context, perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Executivului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii. Premierul Marcel Ciolacu a precizat luni că vor fi luate în continuare măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să să fie închis anul cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră.

Creşterea nivelului de trai, reducerea inflaţiei, asigurarea stabilităţii economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanţate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor între reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali, arată comunicatul de presă al Guvernului.

„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie şi reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menţine liniile stabilite prin bugetul de stat şi vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, important instrument de reforme şi investiţii pentru ţara noastră.

În acelaşi timp, aşa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă şi predictibilă de susţinere a economiei şi de creştere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Consultările Guvernului cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor vor continua atât în Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cât şi la nivelul ministerelor.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Ciolacu s-a înfuriat după ce a fost întrebat din nou de zborul cu avionul Nordis

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Partenerii noștri