Live

Copil de 13 ani, găsit mort într-un parc din București

Data actualizării: Data publicării:
Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit mort într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Foto: Profimedia Images

Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit inconștient într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul.

ACTUALIZARE. Incidentul s-a petrecut în Parcul Cosmos din Sectorul 2, unde copilul se afla împreună cu prietenii. Potrivit unor surse, după ce a alergat, băiatul s-a așezat pe o banca și a băut apă, după care a leșinat.

Părinții le-au spus anchetatorilor că fiul lor suferea de sindromul QT LUNG (probleme cu ritmul cardiac).

ȘTIREA INIȚIALĂ „La data de 16 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă”, a precizat Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj medical.

Copilul în vârstă de 13 ani a fost resuscitat, însă fără rezultat. Medicii au declarat decesul.

„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB”, a mai transmis Poliția Capitalei.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, pentru necropsie.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri