Congresul al XIV-lea a PCR, șansa ratată a lui Ceaușescu de a scăpa de plutonul de execuție

Nicolae Ceauşescu a fost singurul dictator comunist din Europa care a murit în faţa plutonului de execuţie. În 1989, în toate celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în URSS, schimbările şi-au făcut loc fără vărsare de sânge. Violenţele din România au fost cauzate de hotărârea lui Nicolae Ceauşescu de a se menţine la putere cu orice preţ. În anii '80, a refuzat că accepte orice reformă şi a înăsprit constrângerile şi controlul. Iar când românii, disperaţi, au ieşit în sfârşit în stradă, a preferat reprimarea cu muniţie de război în loc să demisioneze. A existat însă un moment în care acest curs al evenimentelor ar fi putut fi schimbat: congresul al 14-lea al Partidului Comunist.

Al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român a avut loc la 20 noiembrie 1989. Avea să se termine peste 4 zile cu realegerea în funcţia de secretar general a lui Nicolae Ceauşescu. În vârstă de 71 de ani, el se afla în fruntea ţării de aproape un sfert de secol. A fost ales a şasea oară pentru un al şaselea mandat de patru ani, la numai două săptămâni de la Căderea Zidului Berlinului şi la câteva luni de la instalarea în Polonia, a primului guvern pluralist de după cel de-al doilea război mondial. În ciuda mesajelor lui Mihail Gorbaciov însuşi, Nicolae Ceauşescu insistă să menţină linia dură a stalinismului în care se formase în anii '50. Reformiştilor, fie ei ruşi, unguri, est-germani sau polonezi, le transmite un mesaj ironic.

Nicolae Ceauşescu, la Congres al XIV-lea: Ţările bogate, şi din ele un mic grup de bogaţi, au acumulat anual zeci şi zeci de miliarde de dolari din ţările în curs de dezvoltare. Este o situaţie care nu poate să continue mai departe. Aşa se prezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim: a inechităţii, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani şi o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus întotdeauna o asemenea cale. Poporul nostru spune câteodată „când o face plopul mere şi răchita micşunele”...

Peste o lună, încăpăţânarea avea să îl ducă pe Nicolae Ceauşescu în faţa plutonului de execuţie.

Nicolae Ceaușescu, dictator comunist atipic

Şanse ca schimbarea de regim să se facă paşnic au existat. Dar încă de la venirea la putere, dictatura comunistă a lui Nicolae Ceauşescu a funcţionat în contratimp cu ceea ce se întâmpla la Moscova şi în ţările satelite. Cel mai cunoscut episod este opoziţia proaspătului secretar general al PCR faţă de invazia sovietică împotriva regimului reformator de la Praga.

Nicolae Ceaușescu: S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi nume să spună că adunarea noastră cuprinde tendinţe contrarevoluţionare. Le spunem tuturor că poporul român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre.

Uralele cu care românii au primit mesajul de nesupunere faţă de Moscova au fost, cel mai probabil, singurele cu adevărat sincere. Preşedintele francez Charles de Gaulle vizitase Bucureştiul cu câteva luni în urmă, la jumătatea lunii mai 1968, iar antisovietismul declarat în momentul în care trupele maghiare, poloneze, est-germane şi sovietice intrau în Praga au dat mari speranţe. În plus, aflat în căutarea unei breşe în monolitul comunist, Occidentul a întărit inclusiv financiar autoritatea lui Nicolae Ceauşescu. Bucureştiul anilor '70 apărea de-a dreptul vibrant în ochii unui tânăr moscovit venit să înveţe limba română:

Nikolai Morozov, jurnalist rus, agenția TASS: Eu veneam din Moscova care era în plină stagnare. Era un oraş foarte gri unde, cum spunea un scriitor, nu se întâmpla nimic. Iar când am venit la Bucureşti şi am ieşit în prima seară să văd cum arată, de fapt era prima mea ieşire în străinătate, aveam 20 de ani, am fost pur şi simplu şocat de exuberanţa acestui oraş, de restaurantele deschise, de forfota, muzica si toate uşile deschise, lumea veselă, deschisă.

Coreea de Nord, modelul lui Nicolae Ceaușescu

În afară de creditele preferenţiale, Nicolae Ceauşescu nu a împrumutat însă nimic din statele occidentale. Mai degrabă l-au inspirat vizitele în China şi Coreea de Nord.

Blocajul financiar din 1982, cauzat de eşalonarea neprofesionistă a unor credite externe altfel perfect sustenabile, a devenit startul unei perioade cumplite pentru români. Nicolae Ceauşescu a vrut să plătească datoria externă înainte de termen şi a făcut asta reducând la minimum toate cheltuielile destinate populaţiei.

Nikolai Morozov, jurnalist rus, agenția TASS: Mijlocul anilor '80 a fost groaznic. Nicio exagerare să spun asta. Îmi amintesc că atunci mi s-a născut fiul în Bucureşti. Eu trăiam atunci în Colentina şi apartamentul practic nu se încălzea. Nu, nu aveam becurile, nu era luminat, nu era lumină, atmosfera era sumbră. Şi cel mai dramatic era că apartamentul nu se încălzea, el era un mic copil la care trebuiau schimbate scutece, pur şi simplu. Şi lucrul ăsta atunci, pe mine şi pe soţia mea, pur şi simplu ne scotea din minţi!

Perestroika lui Gorbaciov, sfârșitul comunismului

Prinşi în menghina unui sistem totalitar rigid, românii au început să privească cu speranţă... spre Moscova.

Mădălin Hodor, cercetător CNSAS: Evident că venirea la putere a lui Gorbaciov a fost semnalul pentru mulţi din lagărul socialist că lucrurile vor începe să se schimbe. Gorbaciov a fost adus la putere ca să realizeze Glasnostul şi Perestroika ce nu putuseseră fi aplicate de Andropov. Gorbaciov a fost o soluţie de avarie. Simplific. De ce au vrut să facă asta? Simplu. Imperiul Sovietic crăpa economic pe la toate încheieturile, nu se mai puteau susţine ideologic, nu se mai puteau susţine. De nici un fel. şi atunci soluţia de salvare a fost: puţină libertate, puţină liberalizare şi reforme economice. Nu puteai să faci asta brusc. Şi atunci s-au inventat Glasnost şi Peresroika. Dacă nu ne vom reforma, vom dispărea. Gorbaciov a spus-o, explicit.

Dezgheţul de la Moscova transformă rapid atmosfera în întreaga Europă de Est. La Budapesta, regimul bătrânului Janoş Kadar face loc mai tinerilor reformişti. În Polonia, liderii Solidarităţii părăsiseră închisorile, grevele se ţineau lanţ, iar regimul se împrumuta masiv ca să menţină un nivel de trai decent. În Cehoslovacia, mişcările pentru drepturile omului îl puneau într-o dificultate din ce în ce mai mare pe dictatorul Gustak Husak. În mai 1987, liderul sovietic Mihail Gorbaciov vizitează, împreună cu soţia, Bucureşti.

Nikolai Morozov, jurnalist rus, agenția TASS: Esenţa este că a existat o confruntare tacită între Ceauşescu şi Gorbaciov. Pe de o parte, Gorbaciov care era un lider al reformei socialismului în Europa de Est şi pe de altă parte Ceauşescu care probabil se considera lider al socialismului ortodox, care ţine la spiritul şi litera acestei doctrine. Şi nu era prima dată când s-a produs această ciocnire. Au fost şi înainte mai multe întâlniri între Gorbaciov şi Ceauşescu, şi în Crimeea, şi în alte locuri, unde au mai existat aceste contradicţii, au avut loc, tot timpul.

Gorbaciov, partener de negociere al Occidentului

Occidentul, începând cu Londra şi Washington, înţelesese mult mai exact mesajul lui Mihail Gorbaciov. Celebrul discurs al lui Ronald Reagan din 12 iunie 1987, rostit pe partea vestică a Zidului Berlinului, a venit exact în momentul în care Mihail Gorbaciov era pregătit să răspundă.

Ronald Reagan, președintele SUA între 1981 și 1989: Domnule secretar general, Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți liberalizare: veniți aici, la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!

1989, anul prăbușirii comunismului în Europa

Replica sovietică, pe căi diplomatice şi în diverse contexte, a fost că Moscova nu va interveni, cum a făcut-o în trecut, pentru a ţine în viaţă artificial regimurile falimentare din Estul Europei. Prin urmare, în 1988, reformiştii preiau puterea la Budapesta, iar în februarie 1989, la Varşovia, regimul Jaruzelski începe discuţiile cu sindicatul anticomunist „Solidaritatea”.

De-a lungul întregului an 1989, regimul comunist a ignorat cu obstinaţie imensele schimbări ce se petreceau în ţările din Est. Ziarul Scânteia a continaut să prezinte plenarele PCR, îndeplinirea planului anual în opt luni şi manifestaţiile grandioase de Ziua Naţională, pe atunci 23 august. De-a lungul verii, media internaţionale relatau pe larg despre criza refugiaţilor est-germani în ambasadele vest-germane. Abia după ce Ungaria a anunţat, la 10 septembrie, că refugiaţii de la Budapesta vor ajunge cu trenul în Vest, oficiosul comunist a menţionat problema. Dar nu ca o ştire, ci ca înfierare a capitaliştilor. Scânteia a relatat în schimb pe larg vizita lui Nicolae Ceauşescu la Berlin pentru aniversarea a 40 de ani de la înfiinţatea statului est-german. Absolut nimic însă despre Căderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989. Doar comentarii acide despre presupuşi neonazişti.

Mădălin Hodor, cercetător CNSAS: Da. sigur că da. Şi reacţia a fost aceeaşi reacţie ca în 1977 la cazul grevei minerilor, în 1987 la protestul muncitoriilor de la Braşov, aceeaşi reacţie au avut-o şi în 1989, şi anume: „Întărim paza!” În termeni foarte concreţi, trebuie să ne imaginăm modul de reacţie, se întâmplă evenimentul: Cum reacţionăm? Capacitatea de anticipare, capacitatea de a se adapta la schimbări, capacitatea de a prevedea o anumită linie generală a evenimentelor era nulă. Dacă s-a ajuns la decembrie 1989, motorul principal şi cauzele principale sunt interne, şi nu externe. Decembrie 1989 este urmarea unui şir, a unor situaţii care au degenerat. mă refer la lipsurile alimentare, la lipsa de lumină, de alimente, la precaritatea sănătăţii. Se vede şi din reacţia din 1989...

Realegerea dictatorului. Efectul controlului total

Programat pentru 20 noiembrie 1989, Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român a presupus măsuri draconice de control. Printre altele, la 11 noiembrie, unităţile de grăniceri au trecut din subordinea Ministerului Apărării la Ministerul de Interne:

Mădălin Hodor, cercetător CNSAS: Ordinul menţiona faptul că motivele acestei treceri era tocmai întărirea controlului asupra intrărilor şi ieşirilor din România. Motivul logic pentru care grănicerii trecuseră în subordinea Ministerului de Interne era ca ei să beneficieze şi de reţeaua de informaţii a Securităţii şi a MAI ca să fie mai uşor de identificat cei care ar fi putut să intre în respectiva perioadă în România, cu potenţial periculos pentru regim. Erau atenţi la jurnalişti străini, la persoane care se pretau la acţiuni protestatare, curieri ai diverse lor persoane urmărite din ţară. Atât timp cât ai luat măsura respectivă şi ai întărit controlul graniţelor, mi se pare extrem de puţin plauzibil ca în decembrie să laşi să treacă sute-mii de persoane, dar să treacă prin puncte de control vamal, înarmate. Asta este deja o chestiune care sfidează logica. Vă imaginaţi mii de persoane trecând graniţa cu puşca în bagaj, controlaţi de grăniceni şi organele MAI şi lăsaţi să-şi vadă de treabă?

Congresul al XIV-lea, șansa ratată a schimbării pașnice

În ciuda ambalajului perfect al Congresului, în România, nervii erau întinşi la maxim.

Nikolai Morozov, jurnalist rus, agenția TASS: A trecut totuşi vremea, au trecut aproape 30 de ani de atunci, dar ţin minte foarte bine atmosfera. A fost ceva foarte interesant. Aşa... un amestec de disperare cu aşteptare să vină ceva! Această aşteptare era foarte pregnantă, era ca şi cum ai auzi aşa un un fel de zgomot care venea de undeva, de foarte departe. Lumea avea un tonus ridicat. Cum să spun... ţin minte, astea nu sunt amintiri inventate după, pentru că am ţinut un jurnal şi asta îmi confirmă că acest lucru a existat. Lumea aştepta să se întâmple ceva, este clar. Iar în acest amestec - una potenţa pe alta, adică disperarea potenţa aşteptarea, iar aşteptarea potenţa disperarea... Era o atmosferă de febrilitate în oraş.

La al XIV-lea Congres al PCR nu a existat însă nici o umbră de protest. Iritaţi de infinitele discursuri de preamărire a lui Nicolae Ceauşescu au început să numere rundele de aplauze dintre discursuri. Se pare că într-o singură zi de congres - au fost 4 - delegaţii s-au ridicat în picioare ca să aplaude frenetic de aproape 300 de ori. Congresul PCR nu era un demers politic. Era un ritual.

Realegerea dictatorului – Control și ritual

Nikolai Morozov, jurnalist rus, agenția TASS: Am stat acolo, am urmărit toate aceste alocuţiuni, ne uitam la sală, ceea ce puteam consemna nu erau decât nişte manifestări de loialitate exagerată ca să spun aşa, moale, la adresa conducerii partidului. Au fost nişte momente groteşti. De exemplu, la majoritatea lucrărilor Congresului, Ceauşescu lipsea din Prezidiu. Scaunul lui era gol. Cu toate acestea, oratorii, toţi cei care vorbeau veneau acolo, se întorceau către acest scaun gol şi spuneau „Mult-iubite şi stimate tovarăşe” şi continuau discursul.

Discuţiile libere cu delegaţii erau realmente imposibile. Votanţii lui Nicolae Ceauşescu fugeau pur şi simplu atunci când erau abordaţi de vreun jurnalist străin. Interviurile luate trecătorilor, atât de banale astăzi, erau de neconceput. Ca să discuţi, ca jurnalist, cu un medic sau cu un muncitor, trebuia să faci cerere la agenţia de ştiri a statului care îţi oferea ea interlocutorul. Acesta era instruit să dea răspunsuri demne de prima pagină din... Scânteia.

• Etichete:
• comunism
• nicolae ceausescu
• revolutie
• dictator
• partidul comunist
• mihail gorbaciov
• ronald reagan
• revolutia din 89
• al 14-lea congres
• congresul 14

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei