Live

Complexul Energetic Valea Jiului ar putea să fie pus în funcțiune în septembrie. Declarațiile ministrului Energiei, Sebastian Burduja

Data publicării:
Ministrul a precizat că pentru punerea în funcțiune mai trebuie parcurşi o serie de paşi, între care şi acordarea unui ajutor de stat ce va fi trebui aprobat de Comisia Europeană. Foto: Facebook

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat duminică, la Petroşani, că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie. Acesta a luat parte la manifestările dedicate Zilei Minerului, în Valea Jiului, în cursul după-amiezei el mai având programată o vizită la Termocentrala Mintia, informează Agerpres.

Ministrul a precizat că pentru punerea în funcțiune mai trebuie parcurşi o serie de paşi, între care şi acordarea unui ajutor de stat ce va fi trebui aprobat de Comisia Europeană.

"Noi ne străduim ca în toamna aceasta, cât de curând, să avem o nouă soluţie prin noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Acolo, cei care lucrează actualmente în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă şi vor putea să-şi desfăşoare, în continuare, activitatea. (...) Noi ne străduim să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri. Asta necesită, pe de o parte, o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului, şi pe de altă parte, acordarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce înseamnă o procedură de ajutor de stat. Asta implică un dialog cu Comisia Europeană, o negociere, dar noi ne vom strădui ca în termenul cel mai scurt, deci la nivelul lunii septembrie sau până la 1 octombrie, această problemă să fie rezolvată", a spus ministrul Energiei.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut declarații și despre ritmul lucrărilor de la Termocentrala Mintia, cumpărată anul trecut de un investitor privat care a început o procedură de modernizare a instalaţiilor. Acesta a apreciat că termocentrala ar putea să funcţioneze, din nou, peste aproximativ doi ani de zile.

"Ei se mişcă într-un ritm foarte bun, din tot ceea ce ştiu din teren. Investitorul deja a alocat o sumă importantă de bani. Lucrează cu o mare companie energetică şi principal furnizor de turbine. Acolo va fi o capacitate impresionantă de 1.700 de MW, putere instalată, şi cred că într-un an şi jumătate, doi ani de zile, vom putea să vedem producţie de energie electrică la Mintia, din nou", a apreciat Sebastian Burduja.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Partenerii noștri