Live

Clasare în dosarul morții unui tânăr drogat, survenită în urma intervenției poliţiştilor care încercau să îl imobilizeze

Data actualizării: Data publicării:
Procurorii au clasat dosarul privind decesul lui Eduard Giosu, un tânăr drogat care a decedat după ce a fost imobilizat de poliţişti pe stradă. Foto: Captură

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus clasarea dosarului privind decesul lui Eduard Giosu, un tânăr drogat care a decedat după ce a fost imobilizat şi lovit de poliţişti pe stradă.

Pe 18 septembrie 2023, în jurul orei 03:19, poliţiştii Secţiei 17 au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 5 se afla un bărbat dezbrăcat, care ţipa şi se manifesta agresiv.

Veniţi la faţa locului, poliţiştii l-au văzut pe Eduard Giosu îmbrăcat doar în lenjerie intimă, care prezenta mai multe excoriaţii pe corp şi care se deplasa haotic. La vederea agenţilor, bărbatul a început să fugă pe stradă, fiind urmărit şi somat să se oprească. La un moment dat, el s-a oprit şi s-a apropiat de poliţişti, ignorând solicitările de a păstra distanţa, împingându-se în aceştia.

Potrivit Parchetului, în acest context, poliţiştii au folosit mijloacele din dotare, respectiv spray iritant-lacrimogen şi bastoane cu care i-au aplicat lovituri în zona braţelor şi picioarelor. Bărbatul s-a îndepărtat de cei doi poliţişti şi a căzut pe spate, lovindu-se de asfalt într-un moment în care nicio persoană nu mai era în apropierea sa. Bărbatul s-a ridicat, s-a mai deplasat câţiva metri şi a căzut din nou, lovindu-se cu faţa de sol, fiind imobilizat în cele din urmă de poliţişti. În cadrul procedurii de imobilizare la sol, poliţiştii i-au mai aplicat două lovituri cu bastoanele în zona picioarelor, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în stare de comă, unde a decedat după opt zile.

După incident, tatăl acestuia a reclamat faptul că fiul său ar fi murit în urma loviturilor primite de la poliţişti.

Marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că a clasat dosarul pentru infracţiunea de omor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, pentru purtare abuzivă, întrucât există o cauză justificativă (îndeplinirea unei obligaţii legale), dar şi pentru două infracţiuni de ultraj, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.

În urma efectuării autopsiei medico-legale, medicii legişti au concluzionat că moartea bărbatului a fost violentă, cauzată de edem masiv cu hemoragii cerebrale secundare, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală (hematom subdural, contuzii şi dilacerări cerebrale şi hemoragie subarahnoidiană), ce au survenit la o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive (cocaină, opioide, cannabis, amfetamină, metamfetamină).

La examenul medico-legal al cadavrului s-au constatat leziuni traumatice, după cum urmează:

  • leziunile la nivelul extremităţii cefalice (echimoze, excoriaţii, plăgi şi traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, dilacerări cerebrale şi hemoragie subarahnoidiană) s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur la data de 18.09.2023 şi au legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul;
  •  leziunile de la nivelul membrelor superioare, membrelor inferioare şi trunchiului (echimoze, excoriaţii, plăgi) s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, cu excepţia celor de la nivelul braţului drept (echimoze alungite), care s-au putut produce prin lovire cu corp alungit şi a celor de la nivelul articulaţiilor radiocarpiene, care s-au putut produce prin comprimare de corpuri dure la o persoană încătuşată, prin acţiunea propriei forţe asupra cătuşelor aplicate. Toate acestea pot data din 18.09.2023 şi nu au avut rol tanatogenerator.

În opinia procurorilor, decesul tânărului a survenit ca urmare a rănilor pe care acesta şi le-a produs prin lovirea de asfalt, înainte de venirea agenţilor.

„Aşadar, procurorii au stabilit că leziunile care au dus la deces au fost urmarea propriilor acţiuni ale victimei care, până la venirea poliţiştilor în zonă, aşa cum rezultă din imaginile camerelor de supraveghere, s-a precipitat în mod voluntar în repetate rânduri pe asfalt, s-a lovit de ziduri şi de autovehicule parcate, iar după venirea poliţiştilor s-a precipitat de două ori în modurile descrise mai sus. În legătură cu leziunile provocate de acţiunea poliţiştilor, procurorii au constatat că acestea nu au avut legătură cu decesul şi au fost urmarea îndeplinirii unei obligaţii impuse de lege, respectiv aceea de a imobiliza şi legitima o persoană care, prin comportamentul său, reprezenta un pericol pentru sine, pentru alţii, dar şi pentru ordinea şi liniştea publică. Cu privire la agresiunile exercitate de bărbatul în cauză asupra poliţiştilor, cercetate sub aspectul comiterii a două infracţiuni de ultraj, procurorii au constatat că a survenit decesul făptuitorului”, este concluzia Parchetului.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav pe un șantier din Capitală. O persoană a murit, după ce a fost prinsă într-un utilaj peste care a căzut o placă de beton

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital

Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Partenerii noștri