Live

Ciucu către Nicuşor Dan: Mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul?

Data publicării:
Colaj foto: Inquam Photos / Octav Ganea/ Sabin Cirstoveanu

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a revenit cu o solicitare la edilul Capitalei Nicuşor Dan de a emite avizul pentur defrişarea copacilor în vederea continuării lucrărilor la drumul expres Valea Largă, în contextul în care au trecut deja trei săptămâni de la cererea iniţială. „Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul şi v-am câştigat cel puţin un an de linişte când eram preşedintele PNL Bucureşti? Să fie doar nepăsare şi indolenţă? Să fie neputinţă?”, se întreabă Ciucu, citat de News.ro.

„Cât timp să mai pierdem aiurea domnule primar general, cât? Au trecut 3 săptămâni de când v-am cerut public (deoarece refuzaţi orice altă formă de comunicare – instituţională sau privată) să eliberaţi, respectând legea, avizul de defrişare pentru a putea continua lucrările la drumul expres Valea Largă. Asta înseamnă că au trecut 7 luni de când noi am depus iniţial documentaţia pentru a primi avizul. Revin iarăşi, public, să vă cer să respectaţi legea, să emiteţi avizul! Aţi promis public, că până pe data de 22 mai veţi emite avizul. Încă o minciună, dintr-un lung şir, dar de data acesta aţi minţit public”, a scris Ciprian Ciucu, miercuri pe Facebook. 

Edilul Sectorului 6 se întreabă dacă Nicuşor Dan doreşte să îl saboteze, deşi i-a protejat mandatul pe care l-a câştigat. „Nu pot să îmi dau seama cu ce ne confruntăm. Să fie bătaie de joc la adresa bucureştenilor din Prelungirea Ghencea în special şi a locuitorilor din Sectorul 6 în general? Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul şi v-am câştigat cel puţin un an de linişte când eram preşedintele PNL Bucureşti? Să fie doar nepăsare şi indolenţă? Să fie neputinţă? Orice ar fi, modul la care vă raportaţi la locuitorii Sectorului 6 NU vă face cinste. Mai ales că v-aţi lansat campania electorală în Prelungirea Ghencea! Nu-mi face nicio plăcere să iau astfel de poziţii publice, drept dovadă am aşteptat să mai treacă două zile de la termenul pe care vi l-aţi dat singur. Că... poate, poate. Dezamăgirea pe care mi-o provocaţi este constantă”, a completat Ciucu. 

El a mai acuzat că prin acţiunile sale, primarul Capitalei Nicuşor Dan nu face decât să contribuie la readucerea la conducerea PMB a Gabrielei Firea. „Sunt mulţi care mi-au spus că, reproşându-vă în public problemele pe care le generaţi, inconsistenţele, ca să fiu delicat, contribui la readucerea Gabrielei Firea la PMB. Departe de mine această intenţie. Şi pentru că vă tot erijaţi într-unul dintre candidaţii Dreptei, vă spun sincer: cu o aşa prestanţă în cea mai înaltă funcţie din administraţia Bucureştiului, DUMNEAVOSTRĂ sunteţi cel care o readuce pe Gabriela Firea în fruntea PMB şi care dinamitaţi şansele Dreptei în Bucureşti. Eu vreau un simplu aviz. Şi tac. Nu e pentru mine, nu este pentru un capriciu de-al meu: este pentru un proiect public, un proiect extrem de necesar a cărei finanţare şi execuţie o puneţi în pericol! APA NOVA deja nu mai are front de lucru si zilele acestea va părăsi şantierul”, a concluzionat Ciprian Ciucu. 

Pe 3 mai, Ciprian Ciucu a precizat că că edilul general Nicuşor Dan nu a emis avizele pentru defrişarea celor 400 de copaci de pe marginea drumului, acţiuni necesare pentru finalizarea lucrărilor de lărgire a străzii Valea Largă, caree are ca obiectiv fluidizarea traficului pe Prelungirea Ghencea şi Bulevardul Timişoara. Acesta a adăugat că în aceste condiţii are două opţiuni şi anume ori renunţă la lucrare sau taie copacii fără aviz şi plăteşte amenda. 

În replică, pe 8 mai, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a explicat, întrebat de ce se opune lărgirii străzii Valea Largă din Sectorul 6, că acest proiect prevede dispariţia a aproximativ 400 de copaci, or aceşti arbori pot fi transplantaţi în alte zone ale Bucureştiului. 

”Conform legii, proiectul ăsta trebuie să treacă prin mai multe etape. Prima etapă a fost exproprierea, care a trecut prin Consiliul General, (…) apoi a fost o autorizaţie de construire pentru şosea şi aceasta prevede că pe partea pe care se extinde această şosea trebuie să dispară nişte copaci. După ce au venit cei de la Sectorul 6 cu toate actele, colegii mei de la Direcţia de Mediu au făcut o propunere care spune că toţi aceşti aproximativ 400 de copaci să fie tăiaţi, iar eu n-am fost de acord cu asta, pentru că o parte dintre ei sunt arbori maturi şi în Bucureşti există instrumente cu care poţi să-i scoţi cu tot cu rădăcină şi să-i muţi mai departe şi e păcat ca o parte dintre ei, 30-40%, să fie tăiaţi pur şi simplu când pot fi transplantaţi. E o cerere cum sunt multe alte cereri şi încet-încet direcţionăm oamenii înspre această metodă mai prietenoasă cu natura. Pot fi mutaţi 20 de arbori în aceeaşi zi”, a explicat Nicuşor Dan, la postul B1 TV.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marii câștigători ai anului electoral 2024. Cine a înscris într-un an încheiat fără un nou președinte 

Nicușor Dan, despre candidatura lui Crin Antonescu: „E o decizie pe care au luat-o, foarte bine, eu mi-o mențin pe a mea”

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Care sunt șansele lui Nicușor Dan să devină președinte al României? Răspund Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri