Ciucă cere autorităţilor locale măsuri pentru finalizarea recensământului: Sunt probleme în Bucureşti, Timişoara și Iaşi
Nicolae Ciucă a solicitat, vineri, autorităţilor locale să ia măsuri pentru finalizarea recensământului până la 31 iulie. Potrivit premierului, din datele primite, sunt probleme în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.
"Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea şi cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de faţă, peste 85% din recensământ s-a desfăşurat, ceea ce poate să constituie un grad de desfăşurare satisfăcător. Mai sunt câteva zile până la sfârşitul lunii şi cred că putem, prin intermediul autorităţilor locale, Prefecturi, Primării, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un judeţ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers", a afirmat Ciucă.
El a menţionat că sunt probleme în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.
"Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localităţi. Ştiu că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din Călăraşi, poate şi celelalte judeţe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze aşa cum se cuvine", a adăugat premierul.
Potrivit lui Ciucă, preşedintele Institutului Naţional de Statistică are speranţa că recensământul se va finaliza.
"Am discutat cu preşedintele Institutului Naţional de Statistică. Are speranţa că, aşa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza şi vom beneficia de datele de care avem nevoie. Vă cer, încă o dată, să vă sprijiniţi reciproc în derularea activităţilor în perioada care ne-a rămas, astfel încât să poate să fie finalizat cum se cuvine", a mai spus premierul.
Institutul Naţional de Statistică a anunțat prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie 2022. Potrivit unui comunicat al instituției, prelungirea se aplică în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică acolo unde, din cauza gradului scăzut de recenzare, există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populaţie rezidentă estimată.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News