Live

Ciucă anunță că pensiile vor crește cu rata inflației: Astăzi a depășit 15%

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Veniturile pensionarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 în raport cu rata inflaţiei, a anunţat, joi, premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a declarat, la finalul unei vizite de lucru în judeţul Dolj, că pensionarii „nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei”.

„Am discutat acest subiect şi, analizând toate datele de inflaţie, putem cu toţii să vedem că astăzi inflaţia a depăşit 15%, după ultimele date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Inflaţia este la 15,9 şi cred că pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei, motiv pentru care trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel încât pentru pensionari să asigurăm creşterea pensiei cu rata inflaţiei”, a declarat premierul, citat de Agerpres.

Anunțul premierului vine după ce președintele Klaus Iohannis a declarat joi, înaintea Consiliului European, că ar trebui să existe o majorare a pensiilor care să compenseze în mare măsură inflaţia. „Dacă vorbim de creşterea pensiilor trebuie să vedem contextul mai larg. S-au vehiculat 10%, 11%, dar nu putem să aşteptăm de la pensionar să plătească ei preţul crizelor şi în condinţiile în care avem o inflaţie de peste 15% eu cred că ar fi corect să ţină cont de această inflaţie creşterea şi atunci, după părerea mea, trebuie să fie o creştere mai mare. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, însă cred că trebuie venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia. Trebuie atenţie sporită pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”, a declarat Klaus Iohannis.

În urmă cu o săptămână, premierul a declarat că procentul de majorare a pensiilor trebuie să se încadreze în posibilităţile bugetare şi nu ar trebui să fie mai mare de 11%, având în vedere că orice depăşire „impactează” pe deficitul la bugetul de pensii.

„În ceea priveşte procentul, am să continui să afirm că el trebuie să se încadreze în posibilităţile bugetare, dar undeva nu mai mult de 11%, pentru că orice procent dincolo de 11% impactează pe deficitul la bugetul la pensii”, a declarat premierul.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CCR a decis că impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituțională

Sindicaliştii din casele de pensii cer plata orelor suplimentare și reclamă volumul excesiv de muncă în urma recalculării pensiilor

Pensiile în ianuarie 2025 se livrează cu întârziere. Ce spun reprezentanții Poștei Române despre data la care românii vor primi banii

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Partenerii noștri