Live

Cine va putea beneficia de ajutorul pentru încălzire, prin legea consumatorului vulnerabil. Condiții pentru a primi sprijin de la stat

Data actualizării: Data publicării:
Clienții companiilor de energie care au avut pene de curent vor primi compensații în factură. Foto: Getty Images

Legea consumatorului vulnerabil, privind ajutorul financiar dat de Guvern pentru încălzirea locuințelor, a fost adoptată de Parlament. Actul normativ prevede spriijn doar pentru românii cu venituri mici. Aproximativ 500 de mii de gospodării ar urma să beneficieze de cel mult 500 de lei pe lună pentru plata facturilor în sezonul rece.

Legea prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, care pot ajunge până la 500 de lei, dar care vor fi acordate în funcție de nivelul veniturilor solicitanților. Cu cat venitul este mai mare, cu atat sprijinul statului va fi mai mic. Statul va acorda aceșt sprijin integral, dar nu mai mult decât consumul facturat doar românilor care câștigă sub 200 de lei pe lună.

Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor şi 2.053 de lei în cazul persoanelor singure.

În plus, legea prevede și acordarea unor stimulente lunare, deci și în afara sezonului rece, pentru consumul de energie, gaze, combustibil sau lemne. Valoarea acestora variază între 30 și 70 de lei pe lună.

Statul estimeaza ca va sprijini astfel 524 de mii de gospodarii si ca va achita 389 de milioane de lei. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea recent ca asta inseamna un spirjin in plata facturilor pentru 1 - 5 milioane de oameni. Este vorba de de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistenţă socială şi pensionari.

Cum se acordă ajutoarele de la stat prin legea consumatorului vulnerabil

Potrivit proiectului de lege adoptat marți, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:

  •  în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  •  în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
  •  în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
  •  în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
  •  în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
  •  în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
  •  în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
  •  în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
  •  în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
  •  în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
  •  în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă în funcţie de sistemul de încălzire utilizat va fi stabilită de Guvern şi nu va putea fi mai mică de:

  • 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
  • 500 lei/lună, pentru energie electrică;
  • 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Subvenţia va fi decontată direct în preţul facturii. Dacă legea va fi promulgată de preşedintele Iohannis, ar urma să fie aplicată de la 1 noiembrie.

„Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată! Am votat Pentru! Totodată, vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari care au înţeles cât de importantă este legea şi au adoptat şi amendamentele pe care le-am propus cu colega mea Raluca Turcan pentru ca legea să se aplice începând cu data de 1 noiembrie 2021”, a anunţat Virgil Popescu.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada noiembrie 2024 - martie 2025. Câți bani urmează să primească românii luna asta

Crește plafonul pentru pensionarii eligibili pentru medicamente compensate cu 90%. Ce alte măsuri de sprijin menține Guvernul

Indemnizaţia de şomaj şi celelalte stimulente acordate pentru ocuparea forţei de muncă se majorează de la 1 martie. Cum se calculează

Ministerul Muncii le dă prime tinerilor care se angajează. Câți bani vor primi

Partenerii noștri