Live

Cine este Simina Tănăsescu, numită judecător la CCR

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Simina Tănăsescu este propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru a ocupa funcția de judecător al Curții Constituționale a României. Șeful statului a semnat astăzi decretul de numire în funcția de judecător al CCR, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 9 iunie 2019. Ea îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu.

Elena Simina Tănăsescu s-a născut la 18 iulie 1968. Este absolventă a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (1991). A obţinut titlul de doctor în drept constituţional la Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea ''Aix-Marseille III'', Franţa (1997) şi a absolvit studii postdoctorale la Universitatea din Bucureşti (2011), conform CV-ului publicat pe drept.unibuc.ro.

Deţine gradul de profesor universitar la Departamentul de drept public, predând în domeniile Drept constituţional, Contencios constituţional, Sistemul normativ al UE, Metodologia cercetării juridice. Este îndrumător de doctorat şi post-doctorat în ştiinţe juridice la Universitatea din Bucureşti şi cadru didactic asociat în cadrul Colegiul juridic franco-român de studii europene.

A deţinut funcţiile de: judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (1991-1993), responsabil de proiect în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii, Bucureşti (1994), responsabil de proiecte şi Consilier preaderare la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti (2000-2006), reprezentantul României în Grupul de experţi independenţi pentru respectarea Cartei autonomiei locale de pe lângă Consiliul Europei, Strasbourg (2001-2017) şi în Consiliul de Administraţie al Agenţiei pentru drepturile fundamentale a Uniunii Europene cu sediul la Viena (2007-2012), formator (şef de catedră) - Institutul Naţional al Magistraturii (din 2004); formator - Institutul European din România (din 2005), potrivit sursei citate.

Simina Tănăsescu a ocupat și funcția de consilier prezidențial

La 14 ianuarie 2015 a fost numită Consilier Prezidenţial, conform site-ului Administraţiei Prezidenţiale - www.presidency.ro, iar la 20 iunie 2018 a demisionat din această funcţie.

A fost profesor invitat la: Universitatea din Sud, Toulon-Var, Franţa (2005), Academia Internaţională de Drept Constituţional, Tunis, Tunisia (2008, 2011), Universitatea din Fribourg, Elveţia (2008), Universitatea Paris I Panthéon Sorbonne (2009), Facultatea internaţională de drept comparat din Strasbourg (2009, 2010), Franţa, Universitatea din Sao Paulo Brazilia (2011), Universitatea din Poitiers (2012), Universitatea din Bordeaux (2013), Universitatea Paris I Panthéon Sorbonne (2015), Franţa.

Potrivit www.presidency.ro, a participat în calitate de cercetător sau raportor naţional în numeroase proiecte cu finanţare naţională sau internaţională. A fost cercetător invitat în cadrul Institutului pentru Federalism, Fribourg, Elveţia (1999 - 2000), A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu Centrul european de drept constituţional, Atena (1999 - 2001, 2001 - 2003); Centrul de resurse juridice, Bucureşti, (2001, 2002); Universitatea din Kassel, Germania (2001 - 2007); Institutul de Politici Publice, Bucureşti, (2003, 2010); DIPEC, Universitatea din Siena, Italia (2007 - 2010), Universitatea din Lucerna (2008-2009); Universitatea din Craiova (2010-2012), Societatea Academică din România (2011-2015), Universitatea din Kaohsiung, Taiwan (2012-2014), SPGI, Universitatea din Padova (2012-2015), Universitatea Aix-Marseille (2013-2016).

Deţine calitatea de membru fondator în mai multe organizaţii profesionale: Asociaţia Juriştilor Europeni - ELSA (pentru Bucureşti), Rigas Network- reţeaua de Drept Constituţional a Europei de Sud-Est (conform www.cecl.gr); Institutul de ştiinţe administrative al României ''Paul Negulescu''.

Din 2005, este membru în Consiliul Institutului pentru Politici Publice, Bucureşti. A fost membru în Consiliul Ştiinţific Internaţional al ''Centre for European Constitutional Law - Tsatsos Foundation'' cu sediul la Atena (2008-2014); membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii ca reprezentant al societăţii civile (2009-2011); membru în Consiliul Ştiinţific Internaţional al Academiei Internaţionale de Drept Constituţional (2011-2016) şi în Comitetul de selecţie a judecătorilor la Tribunalul funcţiei publice al UE (2012-2015).

Din 2018, este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Drept Constituţional, potrivit autobiografiei citate.

Printre publicaţiile sale se numără, conform www.presidency.ro: ''Principiul egalităţii în dreptul românesc'' (1998), ''Interpretarea Constituţiei. Teorie şi practică'' (2002), pentru care a primit premiul ''Andrei Rădulescu'' al Uniunii Juriştilor din România, ''Legile electorale - comentarii şi explicaţii'' (2004), ''Constituţia României - comentariu pe articole'' (2008), pentru care a fost distinsă cu premiul ''Hannibal Teodorescu'', ''Reforma constituţională: analiză şi proiecţii'' (2012). A semnat peste 75 de studii, articole, cronici şi note apărute în volume colective ori reviste de specialitate de prestigiu, din ţară şi străinătate.

În 2011, a primit ''Ordinul naţional pentru merit'', grad de Cavaler, iar în 2018, ''Legiunea de onoare'', grad de Cavaler, distincţii conferite de Republica Franceză.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri