Live

Ce spune profesorul Alexandru Rafila despre posibilitatea transmiterii noului coronavirus prin aer

Data actualizării: Data publicării:
Alexandru Rafila Foto: Agerpres

Transmiterea noului coronavirus prin aerosoli nu reprezintă o cale principală de transmitere, spune profesorul Alexandru Rafila. Invitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, Rafila spune că principalele preocupări pentru limitarea răspândirii virusului ar trebui să fie purtarea măștii sanitare și distanțarea socială și că transmiterea prin aerosoli este o cale marginală de transmitere.

„Totdeauna exista o tendință să discuți despre toate posibilitățile de transmitere ale unei boli infecțioase. Au fost articole științifice legate de posibilitatea transmiterii prin intermediul aerosolilor, care sunt niște particule mai mici decât cele pe care le eliminăm în timpul vorbirii și care rămân, oarecum, în suspensie în aerul dintr-o încăpere, de exemplu, sau chiar sunt vehiculate. Chiar dacă există câteva cazuri care sunt documentate, nu reprezintă o cale principală de transmitere. Și consecințele, de exemplu, ale măsurilor pe care am putea să le luăm pentru evitarea oricărei transmitere prin intermediul aerosolilor pot să aibă un impact mult mai mare decât aerosolii în sine.

Adică am, să spunem, dintr-o sută de cazuri de îmbolnăvire unul este generat de aerosoli. Și atunci iau următoarele măsuri – nu mai folosesc aerul condiționat, nu mai zbor avionul – e, impactul este, de fapt, mult mai mare. E disproporționat. Și de aceea eu nu aș vrea să discutăm foarte mult despre aceste lucruri care sunt teoretice, marginale. Sunt posibile pentru că în biologie nu o să spui niciodată «dom’le, nu există chestiunea asta!». Da, există, se poate să existe aerosoli care infectează dar numai unele persoane care au, știu eu o anumită predispoziție sau un număr mai mare de celule cu receptori specifici pentru virusul respectiv. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă concentrez pe această cale marginală de transmitere. Eu cred, și dovada este foarte clară – purtăm mască și stăm la distanță, ținem lucrurile sub control. Acum, credeți că e nevoie să facem și pasul următor, să oprim aparatele de aer condiționat, că am auzit această discuție.

Haideți să le facem pe primele, vedem rezultatul, le facem pe astea foarte bine pentru că există această tendință sunt și diverse persoane care simt nevoia să aducă în discuție niște lucruri pe care le-au citit și induc o anumită teamă”, a spus Alexandru Rafila Digi24.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Partenerii noștri