Ce spune Patriarhia Română după eșecul referendumului
Patriarhia Română îndeamnă, în urma invalidării referendumului, la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei şi mulţumeşte celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot. ”Referendumul ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti”, au transmis reprezentanţii Bisericii ortodoxe Române care au adăugat că atitudinea românilor trebuie respectată şi analizată, scrie News.ro.
În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei.
”Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română şi-a împlinit misiunea ei civică şi morală în spaţiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot”, au transmis reprezentanţii Patriarhiei Române.
Potrivit acestora, atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, ”trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public”.
”Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român. În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine”, au mai transmis reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
Prezenţa la vot la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost de 20,96%, iar din totalul de voturi exprimate, 91% au fost „Da”, 6,42% au fost „Nu”, iar restul au fost nule, a anunţat luni dimineaţă preşedintele Biroului Electoral Central, Marius Ionel Ionescu, după centralizarea parţială a proceselor verbale.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News