Live

Ce spune Comisia Europeană despre furnizarea către Ucraina a controversatelor muniții cu dispersie

Data actualizării: Data publicării:
Unele dintre munițiile cu dispersie nu explodează şi devin pe termen lung o ameninţare pentru populaţia civilă, la fel ca minele. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a transmis luni că decizia de a furniza Ucrainei muniţii cu dispersie, cum a fost cea anunţată de SUA, revine fiecărei ţări din UE, dar „în general” sprijină „trimiterea de muniţii” Kievului, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Avem cunoştinţă de anunţul (SUA) de a trimite muniţii cu dispersie Ucrainei. Oferirea de muniţii este o chestiune între state (din UE) şi Ucraina, dar ce pot spune este că, în general, sprijinim trimiterea de muniţii Kievului”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Nabila Massrali, după ce a fost întrebată dacă Bruxellesul sprijină decizia anunţată de Washington.

Aceeaşi purtătoare de cuvânt a amintit că UE a aprobat un plan de a furniza Ucrainei un milion de obuze de calibrul 155 mm, atât din stocurile statelor membre, cât şi printr-un mecanism de achiziţii comune ce implică producători din UE şi din Norvegia.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri că a aprobat furnizarea de muniţii cu dispersie Ucrainei, motivând că armata ucraineană se află în criză de obuze obişnuite de calibrul 155 mm şi nici armata americană nu mai are în stoc multe obuze de acest fel, aşadar până când industria militară americană va putea să crească producţia acestor obuze Washingtonul va furniza Ucrainei obuze cu dispersie de acelaşi calibru.

Pe de altă parte, oficialii americani sunt preocupaţi de înaintarea lentă a contraofensivei pe care armata ucraineană a lansat-o în urmă cu o lună pentru recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia. Trupele ruse şi-au construit mai multe linii defensive, cu tranşee, câmpuri de mine şi fortificaţii, condiţii în care muniţiile cu dispersie pot contribui la străpungerea frontului.

Utile în special în atacurile asupra trupelor aflate în tranşee, muniţiile cu dispersie (sau cu fragmentaţie) explodează în aer deasupra unei ţinte, eliberând zeci de submuniţii pe o arie extinsă, dar unele dintre ele nu explodează şi devin pe termen lung o ameninţare pentru populaţia civilă, la fel ca minele.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Jumătate dintre ucraineni susțin aderarea la NATO, în contextul în care o parte din teritorii rămân ocupate de Rusia

Reacția furioasă a lui Zelenski după ce premierul slovac s-a dus în vizită la Putin: Vrea să-l ajute

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Partenerii noștri