Cazul Larisa Chelaru. Ucigașul s-a întors în cartierul în care stă mama fetiței: „Mă tem pentru copilul meu”
Cazul dublei crime de la Caracal readuce în prim plan discuția despre capacitatea autorităților de a localiza rapid copii aflați în situații limită, dar și despre mobilizare, sau lipsa coordonării între instituții. Statul român pare să își dea măsura neputinței, așa cum a făcut-o și acum aproape 14 ani. Cazul Larisei Chelaru, sechestrată și ucisă chiar de un vecin, dar al cărei cadavru, ascuns chiar în blocul în care locuiau cei doi, a fost găsit abia după două luni, a dus la un scandal imens în Poliție, decapitată, atunci ca și acum, la cel mai înalt nivel.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Cazul Larisei Chelaru, fetița de 8 ani din Iași a cărei moarte cumplită a făcut înconjurul țării în urmă cu 14 ani, a dus la decapitarea Poliției, care și atunci și-a dovedit neputința. În octombrie 2005, părinții disperați ai copilei cereau ajutor pentru găsirea micuței. Două luni trec fără rezultat, dar cu demisii și demiteri la vârful poliției din Iasi, timp în care cei implicați în căutări trec nu doar o dată prin dreptul locului în care era ascuns cadavrul. Prima victimă nu întârzie să apără - un taximetrist află din presă că este în cercul de suspecți și se sinucide.
Abia în decembrie, un vecin reclamă un miros greu în spatele blocului în care locuia familia, dar și principalul suspect. Anchetatorii descoperă trupul micuței într-o cutie de carton, într-o boxă a imobilului.
Dispariția devine oficial omor. La scurt timp, un vecin al familiei, care atunci avea 17 ani, este adus la interogatoriu. Robert Ciobanu își recunoaște fapta - a abuzat-o sexual pe fetiță și, din cauză că s-a panicat, a ucis-o.
Demiterile din poliție sunt extinse, la cererea ministrului Internelor de atunci, însă tragedia capătă proporții în timpul procesului - după un termen în dosar, tatăl Larisei se sinucide.
-Sunt deci mai mulți morți, ăla de la Socola care s-a spânzurat, tatăl și fiica. Trei morți pentru ce? O crimă care nu își avea rostul.
La final, Robert Ciobanu este condamnat la 20 de ani de închisoare. În 2014, după schimbarea Codurilor penale, pedeapsa îi este recalculată și beneficiază de eliberare condiționată după ce execută efectiv nouă ani de detenție. Așa că se întoarce în cartierul în care mama Larisei a rămas să își crească singură celălalt copil.
Liliana Chelaru, mama Larisei: Mă tem pentru siguranța copilului meu. Am o neliniște în suflet, de când am aflat, ca o răzbunare, nu știu dacă chiar ar face, dar am o teamă în suflet, o teamă, o neliniște.
Editor web: Alina Popescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News