Live

Câți pacienți cu coronavirus s-au externat la cerere în fiecare zi, de la decizia CCR. Medicii, neputincioși fără legea carantinei

Bogdan Păcurar Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

De două săptămâni, de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 458 a Curții Constituționale, pacienții Covid-19 nu mai pot fi ținuți internați în spital împotriva voinței lor. Mulți dintre ei s-au grăbit să profite de decizia CCR și au cerut să fie externați imediat din spital și trimiși acasă, în ciuda protestelor medicilor. În prezent, s-a ajuns la peste 800 de cazuri de externări, ceea ce reprezintă aproximativ o zecime din totalul cazurilor active.

Decizia CCR, care a declarat neconstituțională internarea pacienților Covid-19 prin ordin de ministru, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 iulie. A doua zi au apărut primii pacienți, încă purtători ai virusului, care au cerut să fie lăsați să plece acasă.

Numărul lor a crescut de la o zi la alta și au început să fie inserați în statisticile oficiale transmise de Grupul de Comunicare Strategică. După o săptămână, peste 400 de pacienți Covid-19 părăsiseră spitalul la cerere. Mai precis, 406 pacienți până pe 11 iulie, prima zi în care au fost trecuți în comunicările GCS. Numărul lor a continuat să crească de la zi la zi. 

Situația externărilor la cerere, pe zile

11 iulie - 406 pacienți cu test pozitiv externați la cerere 

12 iulie - 532 pacienți cu test pozitiv externați la cerere (126 externări în 24 ore)

13 iulie - 573 pacienți cu test pozitiv externați la cerere (41 externări în 24 ore)

14 iulie - 658 pacienți cu test pozitiv externați la cerere (85externări în 24 ore)

15 iulie - 727 pacienți cu test pozitiv externați la cerere (69 externări în 24 ore)

16 iulie - 757 pacienți cu test pozitiv externați la cerere (30 externări în 24 ore)

17 iulie - 823 pacienți cu test pozitiv externați la cerere (66 externări în 24 ore)

Cei mai mulți externați raportați într-o singură zi au fost în intervalul 11-12 iulie: 126 de pacienți au plecat acasă.

Dacă raportăm numărul pacienților externați la cerere la numărul total de cazuri active, el reprezintă aproximativ o zecime. 

Potrivit datelor INSP, până pe 17 iulie au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dacă scădem numărul celor vindecați (24.598) și al celor decedați (1.988), rămân 9.216 cazuri active. 

Primele efecte ale externărilor la cerere s-au văzut destul de repede. Pacienții care s-au întors acasă și-au infectat familiile: doar în județul Dâmbovița s-au înregistrat șase focare de familie active, totalizând 26 cazuri pozitive.

În așteptarea legii carantinei

Pe lângă pacienții care pleacă din spitale, mai există și problema celor care trebuiau să stea în izolare și carantină, măsuri de asemenea considerate neconstituționale de CCR. La momentul deciziei curții Constituționale, aproape 60.000 de cetășeni erau plasați în izolare la domiciliu, ca măsută împotriva răspândirii coronavirusului. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avertizat asupra acestui lucru.

„Dacă este să monitorizăm de pe 2 iulie când a fost decizia CCR, și pe data de 3 când a venit motivarea deciziei publicată în Monitorul Oficial, până astăzi peste 30.000 din cei aflați în izolare nu mai sunt în izolare și peste 1.200 din cei 3.500 aflați în carantină nu mai sunt în carantină. Sunt oameni pozitivi, care au plecat din spitale în aceste 4-5 zile și care în acest moment trebuie monitorizați în condițiile în care ei ar trebui să respecte niște indicații și anume cele de izolare la domiciliu. Este o precauție, în contextul în care avem o lipsă de pârghii în acest moment, și mă refer la internare și izolare. Acelea făceau ca noi să limităm transmiterea comunitară”, declara ministrul Sănătății la Digi 24.

De la decizia CCR, autoritățile nu mai comunică numărul de persoane trimise în carantină sau izolare, pentru că nu mai au nicio pârghie de aplicare a acestor măsuri, până la adoptarea noii legislații.

Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională. După adoptare, proiectul stă la Parlament două zile, termen pentru contestarea la CCR. De asemenea, după promulgare, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. 

Potrivit articolului 7 al proiectului de lege votat în comisie, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate de o boală infecto-contagioasă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CCR respinge sesizarea Avocatului Poporului privind două articole din Legea carantinei

Legea carantinei a fost modificată. Președintele a promulgat actul normativ

PNL cere ca Parlamentul să o revoce de urgență pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului: Ați generat o axă a răului

Avocatul Poporului atacă, din nou, legea carantinei. Orban: Îmi pare un atac împotriva intereselor fundamentale ale României

Partenerii noștri