Live

Câți bani au fost alocați pentru primele lucrări de urgență la barajul de la Roșia Montană

Data publicării:
Gaura formată la baraj are diametru de aproximativ 1 metru. Sursă foto: Alba24.ro

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat alocarea sumei de aproape 2,8 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de urgenţă la barajul Tăul Mare din judeţul Alba, care a suferit o avarie la începutul lunii.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat marţi în format hibrid de premierul Nicolae Ciucă, a aprobat alocarea sumei de 2.782.088,71 lei din Fondul de rezervă bugetară, fonduri care sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor de primă urgenţă în vederea punerii în siguranţă a barajului Tăul Mare din judeţul Alba.

Potrivit Hotărârii CNSU nr. 43/2022, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este abilitat să iniţieze actul normativ pentru alocarea fondurilor necesare lucrărilor de primă urgenţă la barajul lacului de acumulare Tăul Mare din judeţul Alba, potrivit Agerpres.

Fondurile vor fi alocate având în vedere incidentul petrecut în data de 1 octombrie la acest baraj al lacului de acumulare, care a impus adoptarea de urgenţă a unor măsuri de răspuns, inclusiv evacuarea preventivă a locuitorilor din localitatea Roşia Montană.

În urma avariei, în barajul Tăul Mare de la Roșia Montană a apărut o gaură cu diametru de aproximativ un metru, în formă de con, la circa 10 metri de lacul de acumulare. Specialiștii strânși la fața locului au spus că barajul trebuie golit complet pentru remedierea avariilor apărute.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Roşia Montană Gold Corporation nu va mai face lucrări de întreţinere la o galerie. Risc de accident ecologic, avertizează specialiștii

Gabriel Resources a obţinut suspendarea provizorie a deciziei prin care a pierdut procesul cu România

Gabriel Resources atacă decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, care a dat câștig României în procesul Roşia Montană

Unul dintre avocații României din procesul Roșia Montană a fost numit la cel mai înalt nivel în arbitrajul comercial internațional

Partenerii noștri