Live

Categoriile care vor face prima schemă de vaccinare anti-COVID cu trei doze, iar după 6 luni vor face a patra doză

Data publicării:
Categoriile care vor face prima schemă de vaccinare cu trei doze, iar după 6 luni vor face a patra doză. Foto: Getty Images

Persoanele cu răspuns imun scăzut vor face prima schemă de vaccinare cu trei doze, urmând ca după cel puțin 6 luni să facă și a patra doză de vaccin anti-COVID, a anunțat preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat cele două recomandări pentru administrarea de o doză suplimentară de vaccin în cadrul primei scheme pentru persoanele imunodeprimate, care va cuprinde atât vaccinul de la compania BioNTech Pfizer, cât şi vaccinul de la compania Moderna, ceea ce înseamnă că vom avea o schemă de trei iniţial plus la un moment dat un rapel la minim şase luni de la schema iniţială”, a spus el.

Persoanele care au un răspuns imun normal vor avea schema de două doze la prima vaccinare şi un rapel la după minim şase luni, aşa cum se recomandă în momentul de faţă acea doză booster care a fost demarată din data de 28 septembrie, a spus medicul într-o conferință de presă.

Gheorghiță a precizat că doza a treia din prima schemă de vaccinare se administrează la 28 de zile, atât pentru vaccinul BioNTech Pfizer, cât şi pentru vaccinul Moderna.

Avem deja o centralizare a categoriilor de pacienţi care pot beneficia de trei doze de vaccin încă de la prima schemă”, a spus el.

Este vorba despre pacienții oncologici, pacienții post transplant, persoanele diagnosticate cu HIV și persoanele vârstnice, conform recomandării Agenției Europene a Medicamentelor.

Aceștia „vor primi recomandare de la medicul specialist, fie medicul care supraveghează starea post transplant a unui pacient, fie medicul care supraveghează o anumită afecţiune oncologică. Pacienţii se vor prezenta la centrele de vaccinare cu această recomandare şi vor primi o schemă de vaccinare cu trei doze, a explicat Gheorghiţă.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adevărul despre vaccinuri: 8 milioane de învingători

Bolsonaro, fiica lui și mai mulți apropiați ar avea certificate false de vaccinare anti-Covid. Fostul președinte a fost audiat

Guvernatorul statului New York a declarat stare de urgenţă şi dezastru după descoperirea poliomielitei în apele reziduale

Vaccinarea anti-COVID se va face doar la medicii de familie, din iulie. Cei care se vaccinează primesc vouchere de 100 de lei

Partenerii noștri