Live

Care este procedura pentru eliberarea deciziilor de carantină și a concediilor medicale pentru izolare

Data publicării:
Condițiile de carantină. Foto: GettyImages

Ministerul Sănătății a explicat modul în care se eliberează deciziile de carantină sau izolare de către Direcţiile de sănătate publică, precum şi certificatele de concediu medical pentru carantină sau izolare.

Eliberarea deciziilor pentru izolare și a fișelor de izolare sau carantină se realizează de către Direcţiile de sănătate publică.

În caz de carantină sau izolare, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, numai pentru luna în curs sau luna anterioară dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de carantina/izolare, anunță reprezentanții MS, citați de Mediafax.

În ceea ce privește certificatele de concediu pentru carantină, acestea se eliberează de medicul curant, respectiv de către medicul de familie, pe durata stabilită prin decizia de confirmare a carantinei, eliberată de către Direcţiile de sănătate publică.

Potrivit regulii, beneficiază persoanele asigurate care au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană infectată cu virusul SARS-CoV-2, confirmată prin testare PCR sau teste rapide. Certificatele de concediul medical se eliberează pentru o perioadă de 5 zile.

De asemenea, pot primi concediu cei care au sosit din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologie ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. Certificatele de concediul medical se eliberează tot pentru o perioadă de 5 zile.

Potrivit Ministerului Sănătății, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de carantină.

Pentru persoanele asigurate infectate cu virusul SARS-CoV-2, pentru care s-a instituit măsura izolării în unităţi sanitare, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul curant din unitatea respectivă atât pentru perioada internării, cât şi pentru perioada externării, după caz.

În situaţia în care medicul din spital nu a eliberat concediu medical la externare, iar persoana asigurată necesită izolarea la domiciliu sau la locul declarat de aceasta, documentul se acordă pentru aceeaşi afecţiune de către medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin sistemul de telemedicină sau prin consultaţii medicale la distanţă.

Pentru persoanele asigurate infectate cu virusul SARS-CoV-2, pentru care s-a dispus măsura izolării potrivit legii, la domiciliu, certificatele de concediu medical se eliberează de medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, astfel: pentru persoanele nevaccinate, care nu au trecut prin boală sau cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile concediul medical se va elibera pentru o perioadă de 7 zile; pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimile 90 de zile, concediul medical se va elibera pentru o perioadă de 5 zile.

Certificatele de concediu medical se eliberează pe baza fişelor de izolare care se generează în mod automat din aplicația informatică Corona Forms, precizează reprezentanții Ministerului Sănătății.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a pierdut o avere: ”Mă uit în oglindă și mă întreb cât de prost pot să fiu. Copiii cred că mă vor duce la doctor”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății

Protest în fața Ministerului Sănătății al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie. Care sunt nemulțumirile lor

Partenerii noștri