Live

Cărbunaru: Guvernul respinge orice formă de cenzură şi susţine iniţiativele ce contribuie la informarea publicului în condiţiile legii

Data publicării:
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Foto: Inquam Photos / George Calin

Guvernul respinge orice formă de cenzură, orice formă de îngrădire a liberei exprimări şi susţine orice fel de iniţiativă care contribuie şi respectă nevoia de informare a publicului în condiţiile legii, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

El a făcut aceste precizări, la Palatul Victoria, în contextul unor iniţiative anunţate de reprezentanţi ai societăţii civile având ca scop combaterea dezinformării în spaţiul public.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că, în prezent, circulă ştiri false şi sunt în derulare o serie de activităţi de dezinformare, iar astfel de iniţative ale societăţii civile pot ajuta accesul opiniei publice la informaţii reale în timp util.

"În primul rând, aşa cum a repetat de fiecare dată când a fost necesar, Guvernul României susţine libertatea de exprimare şi dreptul la informare corectă a cetăţenilor. Orice iniţiativă care vine din zona societăţii civile şi care are ca scop combaterea dezinformării în spaţiul public reprezintă contribuţii, proiecte, care ajută, practic, accesul opiniei publice la informaţii reale în timp util, dar Guvernul României respinge orice formă de cenzură, orice formă de îngrădire a liberei exprimări şi susţine orice fel de iniţiativă care contribuie şi respectă nevoia de informare a publicului în condiţiile legii şi literei şi spiritului Constituţiei României", a afirmat Dan Cărbunaru.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri