Live

Câini sau pisici la bloc, doar după ce-și dau vecinii acordul. Decizie definitivă a instanței din Timișoara

Data actualizării: Data publicării:
Câinii și pisicile ținute la bloc doar cu acordul vecinilor, în Timișoara. Foto: Getty Images

Cei care vor să aibă câini sau pisici și locuiesc la bloc au nevoie de acordul vecinilor, a decis instanța din Timiș. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au pronunțat o decizie definitivă prin care se menține hotărârea de Consiliu Local din 2007. 

Decizia Curții de Apel Timișoara vine în contextul unui dosar în care o femeie a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe, potrivit Adevărul

Procesul a fost deschis în mai 2019 la Tribunalul Timiş, iar femeia, susținută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a spus că ea consideră ca acest fapt este o "intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate".

„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a motivat timișoreanca.

Cum motivează instanța decizia definitivă în acest caz

Inițial, Tribunalul Timiș a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor și a admis cererea femeii. Sentinţa a fost însă atacată la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii inițiale.

"Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, motivează judecătorii. Instanța a decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare.

Reclamanta a susținut în fața judecătorilor că animal de companie este şi un porcuşor de Guineea, şi un câine rasa rotweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine rasa pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu, motivații pe care judecătorii nu le-au considerat relevante.

„Nici reclamanta, şi nici intervenientele – amintind ipotezele teoretice ale necesităţii acordului pentru a deţine astfel de animale care nu dăunează (peşti, porcuşor de Guineea, hamster etc.) – nu au indicat niciun caz concret în care să nu fi fost obţinut acordul vecinilor la deţinerea unor astfel de animale. Din acest punct de vedere, reclamanta nu se poate declara vătămată de reglementarea în cauză pe considerentul aplicării acesteia la ipoteze care nu au legătură cu situaţia sa personală”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara. 

Decizia în acest caz este definitivă. 

Editor : Alexandra Andronie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Animalele din regiunile devastate de inundații din Spania, expuse la boli din cauza străzilor pline de noroi și gunoaie

Tarantula, noul animal de companie la modă printre români. Ofertele pe piața neagră au explodat: "Vă alegeți ce vă place"

Ce a decis instanța în dosarul demolării Cathedral-Plaza, un proces început acum 18 ani. Reacția lui Nicușor Dan

Un bărbat care și-a abandonat câinele în timpul uraganului Milton a ajuns la închisoare. Patrupedul a fost găsit legat de un gard

Partenerii noștri