Live

Bogdan Aurescu: România salută adoptarea sancţiunilor UE pentru Rusia. Rămânem uniţi împotriva agresiunii

Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

România salută pachetul de sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană în contextul tensiunilor Rusia - Ucraina, a spus ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. El a subliniat că blocul comunitar este unit împotriva agresiunii.

„România salută adoptarea pachetul de sancţiuni UE aplicate unor oficiali ruşi, unor membri ai Dumei de Stat şi altor entităţi, bănci şi societăţi comerciale. Este primul pas de a impune costuri pentru Rusia, care a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei,” a scris Aurescu pe Twitter, potrivit Agerpres.

„Orice încălcare a dreptului internaţional vine cu un preţ mare. Rămânem uniţi împotriva agresiunii”, a adăugat el.

Declarația lui Aurescu vine după ce Consiliul UE a făcut public pachețul de sancțiuni impuse Rusiei. Ministrul apărării din Rusia, Serghei Șoigu, comandantul-șef al forțelor aeriene rusești și a flotei din Marea Neagră, „propagandiști” de vârf ai statului și 351 de deputați din Duma Rusiei sunt țintele așteptate ale sancțiunilor UE.

UE va impune înghețarea activelor și interdicții de călătorie asupra a 23 de persoane, trei bănci și o „fabrică de troli” notorie din Sankt Petersburg, ca răspuns la decizia președintelui rus Vladimir Putin de a recunoaște auproclamatele republici Donețk și Lugansk ca fiind state independente. Blocul comunitar european este așteptat să sancționeze 351 de membri ai Dumei de stat a Rusiei care au votat recunoașterea celor două teritorii.

Guvernul rus va suporta și alte restricții privind abilitatea sa de a acumula capital de pe piețele financiare europene. Oficialii europeni pregătesc măsuri de interzicere a comerțului cu cele două teritorii proruse din estul Ucrainei, în mod similar cu sancțiunile impuse Crimeii în 2014.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri