Live

Bode: Definirea comportamentului agresiv este noutatea în modificarea legislaţiei rutiere. Schimbări și la punctele de penalizare

Data publicării:
Trafic în București, Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul a introdus noi sancţiuni pentru conducătorii auto care nu respectă legislaţia rutieră, ţinând cont şi de un obiectiv asumat în cadrul PNRR, prin care România s-a angajat să reducă până în 2026 numărul de victime, persoane grav rănite şi decese ale accidentelor rutiere cu 25%, a anunţat ministrul de Interne Lucian Bode.

Acest act normativ este rezultatul unor consultări şi dezbateri aprofundate cu toţi cei interesaţi de creşterea nivelului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic, a spus Bode, citat de Agerpres.

Modificările adoptate de Guvern, potrivit acestuia, au ţinut cont şi de un obiectiv asumat în cadrul PNRR, prin care România s-a angajat să reducă numărul de victime, persoane grav rănite şi decese ale accidentelor rutiere cu 25% faţă de nivelul de referinţă, anul 2019, termenul asumat fiind anul 2026.

Ministrul a prezentat modificările majore în legislaţia rutieră.

„Primul element de noutate şi cu cel mai mare impact vizează definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţionarea acestui comportament cu amendă cuprinsă între 580 de lei şi 725 de lei, clasa a II-a de sancţiuni, şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, a spus Bode.

O altă modificare se referă la regimul de circulaţie pe autostradă şi la înăsprirea sancţiunilor pentru nerespectarea regulilor.

„Se sancţionează fapta privind circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, între 1.305 şi 2.900 de lei, şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru săvârşirea faptelor privind executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau de mers înapoi, a spus Bode.

Guvernul a mărit şi amenzile pentru nerespectarea regulilor de depăşire şi neacordarea de prioritate.

„Este trecută într-o clasă superioară de contravenţii, din clasa a II-a de sancţiuni în clasa a III-a de sancţiuni, fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi neacordarea de prioritate, precum şi majorarea perioadei de suspendare a permisului de la 30 de zile la 60 de zile, a explicat el.

S-a aprobat şi majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Totodată, este reglementat un nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 de km pe oră faţă de limita legală, pentru depăşirea căreia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.

Se introduce o nouă contravenţie pentru nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului.

Bode a vorbit și despre şi modificările aduse în privinţa punctelor de penalizare.

„S-a constatat o lipsă de eficienţă a punctelor de penalizare aplicate, întrucât în situaţia depunerii plângerii contravenţionale, termenul de prescripţie a cumulului de puncte nu se suspendă. De aceea, venim cu o nouă reglementare şi se reglementează soluţia de suspendare de drept a termenului de prescripţie de 6 luni pentru cumul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a mai spus el.

Dispoziţiile referitoare la contravenţii intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe, a mai spus ministrul.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi de 1.300 lei pentru decorațiunile care pun șoferii în pericol

Un bărbat din Caraș-Severin a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele pe marginea drumului

Ce amendă a primit o femeie din Craiova, după ce a făcut poze la buletinul de vot

Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe

Partenerii noștri