Live

Bătaie între șase tineri, în fața unui hotel din Slatina. Unul a ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:

Un tânăr a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale în urma unui scandal care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în faţa unui hotel din municipiul Slatina, în incident fiind implicate şase persoane cu vârste între 16 şi 26 de ani, transmite IPJ Olt.

În conflict au fost implicaţi doi tineri de 16 ani şi de 26 de ani din Slatina şi patru tineri cu vârste între 20 şi 23 de ani din comunele Brebeni şi Milcov.

"La data de 25 decembrie, în jurul orei 00:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate într-un scandal, în faţa unui hotel din municipiul Slatina. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că între doi tineri, în vârstă de 16 şi 26 de ani, din municipiul Slatina, şi patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, din localităţile Brebeni şi Milcov, ar fi avut loc un conflict, în urma căruia aceştia s-ar fi agresat fizic", a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

În urma scandalului, tânărul de 26 de ani a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Au fost produse diverse pagube materiale.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital

Scandal în curtea unei biserici din Constanța, după ce autoritățile au decis să demoleze niște anexe construite ilegal

Partenerii noștri