Live

Bărbatul declarat decedat din greșeală de Spitalul Județean din Craiova a murit

Data publicării:
Pacientul declarat decedat din greşeală de Spitalul Judeţean Craiova a murit vineri seara. Foto: Profimedia Images

Pacientul declarat decedat din greşeală de Spitalul Judeţean Craiova a murit vineri seara. Bărbatul de 78 de ani era internat la terapie intensivă de mai bine de două săptămâni.  El fusese declarat decedat duminica trecută, dintr-o eroare a unității medicale. 

Atunci familia a fost anunţată să vină să îi ridice trupul neînsufleţit. Ba chiar a primit şi certificatul de deces. Lucrurile au mers atât de departe, încât familia pacientului s-a pregătit inclusiv de înmormântare. La morgă, a găsit, însă, cadavrul unui alt bărbat. Rudele au avut o surpriză în momentul în care au mers la ATI pentru a cere socoteală medicilor. Acolo au dat şi peste ruda lor care era în continuare în stare gravă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu. Acum, rudele pacientului declarat decedat de două ori într-o săptămână se pregătesc din nou de înmormântare.

Spitalul a dat vina pe suprasolicitarea personalului din Terapie Intensivă când rudele pacientului au bătut la uși pentru a cere explicații.

„Acest incident este în urma suprasolicitării personalului din terapie intensivă. S-a declanșat o anchetă internă, vom vedea cine sunt vinovații și vom lua măsurile de rigoare”, a declarat Alice Dragoescu - șefa secției ATI de la Spitalul Judeţean Craiova.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a murit după ce a fost atacat în propria locuință de un tânăr care i-a furat 440 de lei şi un pachet de ţigări

Incendiu izbucnit la magazia Liceului Tudor Vladimirescu din Craiova

Un bărbat din Craiova a fost reținut pentru că a incitat la ură și violență față de evrei și a folosit simboluri legionare

Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

Partenerii noștri