Bărbatul care a împuşcat un tânăr în Craiova, prins în timp ce încerca să iasă din ţară
Bărbatul care în noaptea de vineri spre sâmbătă a împuşcat un tânăr de 25 de ani în antebraţ, în Craiova, a fost prins în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce încerca să iasă din ţară, relatează News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, întrucât, imediat după săvârşirea faptei, a fost solicitat consemnul la frontieră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul, de 32 de ani, din localitatea Breasta, bănuit că ar fi săvârşit infracţiunile de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi linistii publice, a fost identificat şi reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.
„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj s-a constituit o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, care au preluat bărbatul şi l-au condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor şi a dispunerii măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Craiova, au fost trase focuri de armă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat un autoturism, avariat
Din primele cercetări, au stabilit faptul că şoferul maşinii respective s-ar fi şicanat în trafic cu un alt conducător auto, cele două vehicule ciocnindu-se, după care unul dintre pasageri ar fi tras cu un pistol trei focuri de armă către cealaltă maşină.
În urma incidentului, unul dintre cei care se aflau în autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împuşcată la antebraţul stâng, dar fiind în afara oricărui pericol.
Poliţiştii percheziţionat sâmbătă locuinţa bărbatului prins la Nădlac.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News