Bărbat din Marea Britanie, prins drogat la volan în Craiova. Ce au mai descoperit polițiștii în maşina lui
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Marea Britanie a fost prins drogat la volan, în Craiova. La controlul maşinii poliţiştii au descoperit că acesta avea şi un pistol, informează MEDIAFAX.
Potrivit IPJ Dolj, poliţişti rutieri din Craiova au oprit, luni, un bărbat de 34 de ani, din Marea Britanie, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Tineretului.
În urma testării cu aparatul Drogtest, poliţiştii au descoperit că bărbatul s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor, fiind condus la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei acestora în organism.
De asemenea, la controlul maşinii conduse de bărbat a fost găsit un pistol neletal şi un încărcător cu 8 cartuşe, calibru 9 mm.
În cauză s-a deschis un dosar penal, iar cetăţeanul din Marea Britanie este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News