Live

Bărbat de 20 de ani amendat de poliţişti cu 3.000 lei după ce a abandonat un căţel, pe care l-a pus într-un sac de rafie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Poliția Română/ Captură video via stiri-neamt.ro

Un bărbat în vârstă de 20 ani, din județul Neamț, a fost amendat de poliţişti cu 3.000 lei după ce a abandonat un căţel, într-un sac de rafie, pe marginea drumului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat, vineri, că tânărul şi-a motivat gestul prin imposibilitatea unchiului său de a îngriji acest animal.

"Deşi tânărul este deţinător de animale, acest lucru nu l-a determinat să se gândească la consecinţele pe care gestul său le poate avea asupra câinelui abandonat. Pentru fapta sa, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform art. 26 din Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conform unui comunicat transmis de sursa citată și preluat de Agerpres, în ultima perioadă s-au înmulţit aceste cazuri de abandon de pui de animale.

Poliţiştii reamintesc că Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor prevede faptul că abandonul şi sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului reprezintă un act de cruzime faţă de animale şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 la 3.000 lei.

"Din păcate, ne confruntăm frecvent cu situaţii în care observăm că grija faţă de animale rămâne o preocupare secundară pentru mulţi cetăţeni. Odată cu evoluţia societăţii moderne au apărut schimbări şi în domeniul protecţiei animalelor, însă nu toţi se conformează. Un simplu act precum sterilizarea atunci când nu mai doreşti ca animalele să se reproducă pentru că nu îţi permiţi să le mai îngrijeşti, poate elimina atât problema unor suflete chinuite şi abandonate cât şi problemele morale ale proprietarului", a declarat inspector de poliţie Irimia Mădălina Gerlinde, medic veterinar în cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, citată în comunicatul menţionat.

Citește și: Pedepse de până la 7 ani de închisoare pentru cei care ucid sau schingiuiesc animale. Parlamentul a adoptat legea

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi de 1.300 lei pentru decorațiunile care pun șoferii în pericol

Ianuarie este „luna regretelor” pentru animale. Organizațiile neguvernamentale fac apel la oameni să nu le mai abandoneze

Un bărbat din Caraș-Severin a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele pe marginea drumului

Partenerii noștri