Live

Băieţelul care a fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns în România și plasat alături de sora sa la o asistentă maternală

Data publicării:
Foto: Consultatul general al României la Munchen.

Băieţelul de şase ani din Gorj, care a fost vândut unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din același județ unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel mai mult s-a bucurat când a văzut, pentru prima dată după multe săptămâni, un chip familiar: pe sora sa. El a fost însoţit de psihologul din cadrul DGASPC Gorj care s-a ocupat încă de la început de acest caz. Specialiştii care l-au văzut spun că micuţul are traume legate de înstrăinare, de drum, de faptul că a fost despărţit de fraţi, dar că, primind ajutor, poate trece peste ele.

Delegaţia formată din reprezentanţi ai autorităţilor române care l-a adus pe micuţul de şase ani care ar fi fost vândut de familie unui bărbat din Germania a ajuns acasă, în Gorj, marţi dimineaţă, când se iveau zorii. 

Pe drum, copilul i-a impresionat pe membrii delegaţiei care au mers să-l preia, de undeva din regiunea Bavaria: a fost vesel, comunicativ, vioi, plin de energie. Era printre ai lui, oameni care vorbeau, în sfârşit, limba pe care el o înţelege. A fost despărţit câteva luni de tot ceea ce însemna pentru el „acasă”. 

Cel mai mult s-a bucurat când şi-a văzut sora. „Atunci a fost cel mai fericit”, au descris momentul cei care au asistat la scena revederii. De altfel, a rămas alături de ea, în casa unei asistente maternale profesioniste, la care fetiţa de opt ani se află din ziua în care autorităţile române au aflat despre acest caz. 

Are traume, da, au dezvăluit, pentru News.ro, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Dar le poate depăşi, cu ajutor profesionist. De altfel, micuţul a intrat deja într-un program de consiliere psihologică. 

În urma acestui caz, rămân multe necunoscute. Pe unele dintre ele ancheta procurorilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Organizate  a început să le scoată la lumină. Prima certitudine, exprimată public de ministrul familiei, Natalia Intoteo, este că micuţul a fost scos din ţară cu acordul familiei sale. 

A ajuns în Germania „în circumstanţe neclare” alături de un cetăţean străin, scria Intotero pe reţelele de socializare. 

Surse locale au declarat pentru News.ro că ar fi fost vândut pentru o câteva sute de lei, undeva mai puţin 500, de către tatăl alcoolic şi mama care pare bolnavă psihic. 

A ajuns în Germania, unde a stat câteva luni, iar un bărbat a încercat să îl înscrie la o grădiniţă. Cei de la unitatea de învăţământ au întrebat despre părinţi, despre actele copilului, de ce nu vorbeşte germana... Atunci au intrat pe fir autorităţile din oraşul Regensburg, Bavaria. 

A fost preluat imediat în sistemul de protecţie socială din Germania, cumva similar cu cel din România, când vine vorba despre protecţia copilului. A fost dus la un asistent, unde a stat până l-au preluat autorităţile române, luni. 

Care urma să fie soarta micuţului? Nu se ştie. Consulatul General al României la Munchen, care a colaborat cu autorităţile din ţară în acest caz, scrie negru pe alb: ”Cpilul a fost „scos din ţară în circumstanţe şi scopuri neclare” şi da, s-a aflat într-un „mediu de risc”. 

Va rămâne alături de sora lui, în sistemul de protecţie al Statului. Cât timp? Nimeni nu ştie, un copil pe care părinţii îl dau unui străin, pentru câteva sute de lei, nu este în siguranţă în familie. Fratele mai mic al celor doi este şi el tot la un asistent maternal. Acasă nu era în siguranţă.

„Măsura de protecţie în cazul minorului aflat în pericol rămâne atât timp cât este nevoie”, explică, pentru News.ro, Minodora Sucea, de la DGASPC Gorj. 

Între timp, ancheta DIICOT este în derulare, iar procurorii sunt aşteptaţi să facă lumină asupra acestui caz.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Gorj a fost reținută pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat partenerul. Bărbatul a fost operat de urgență

„Fac altele, dar cu alte nume, bănuiesc”. Ce se întâmplă cu buletinele de vot de la turul II al alegerilor prezidențiale

Iarnă fără contracte de deszăpezire. Soluția găsită de unii primari pentru a face economie la buget. „E o idee bună, dacă nu ninge”

Alertă în Gorj: un băiat de 12 ani a fost dat dispărut. Salvamontiștii au intervenit pentru căutarea minorului

Partenerii noștri