Live

Avertismentul ministrului Mediului după inundațiile devastatoare din țară: Cu astfel de fenomene ne vom întâlni mai des

Data publicării:
Mircea Fechet, ministrul Mediului. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că, în contextul schimbărilor climatice, fenomene precum cele care au lovit judeţul Galaţi vor fi din ce în ce mai dese şi tot mai intense. „Statistic vorbind, astfel de fenomene de asemenea intensitate nu ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la sută de ani”, spune Fechet amintind că în Galaţi aceste fenomene s-au produs de trei ori din anul 2007 şi până în prezent. Ministrul e de părere că e nevoie ca autorităţile să „regândească în totalitate” modul în care trebuie să acţioneze în astfel de situaţii, subliniind că inundaţiile nu pot fi prevenite, dar pagubele pot fi limitate.

 

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „În contextul schimbărilor climatice, cu astfel de fenomene ne vom întâlni din ce în ce mai des şi la o intensitate din ce în ce mai mare. Este un lucru pe care nu-l putem evita. Statistic vorbind, astfel de fenomene de asemenea intensitate nu ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la sută de ani, pe măsurătorile pe care le avem. Iată însă că şi în 2007, şi în 2013 şi anul acesta aici, la Slobozia Conachi au avut loc inundaţii, lucru care ne obligă să ne gândim dacă nu cumva ar trebui să redimensionăm, să refacem în totalitate modul în care ar trebui să reacţionăm la astfel de situaţii”. 

Acesta spune că inundaţiile nu pot fi evitate, dar pot fi evitate pagubele produse de acestea, pot fi limitate prin eficientizarea modului de intervenţie.

„Astfel de inundaţii nu pot fi evitate. Astfel de situaţii nu pot fi evitate, când avem în 24 de ore 225 de litri pe metrul pătrat, cum am avut la Amzacea în judeţul Constanţa, sau la fel cum am avut aici. Inundaţiile nu pot fi evitate, însă e adevărat că putem evita pagubele pe care aceste inundaţii le produc şi putem eficientiza modul în care intervenim. Primul lucru pe care l-am întrebat atunci când am discutat cu oamenii de aici , din această localitate, fost dacă au fost avertizaţi azi noapte prin sistemul RO-Alert şi toţi oamenii cu care am vorbit mi-au spus că în jurul orei 12 noaptea au primit pe telefon avertizare şi au ştiut că urmează să se întâmple ceva grav”, a adăugat Fechet. 

Acesta a subliniat faptul că, din punctul de vedere al gestionării apelor, Galaţiul se află în subordinea autorităţilor de la Iaşi, potrivit News.ro. 

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Partenerii noștri