Autoritățile din Bulgaria cer detalii despre condițiile de detenție în care Elena Udrea ar fi ținută în România
Autoritățile din Bulgaria au cerut joi Ministerului Justiției din România detalii despre condițiile de detenție în care ar fi ținută Elena Udrea, în cazul în care ar fi adusă în România pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Răspunsul oficial va fi dat de Administrația Penitenciarelor, transmite ministerul într-un comunicat.
Ministerul Justiţiei a anunţat că a primit, joi, cererea autorităţilor judiciare de executare din Bulgaria cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Elena Udrea în cazul predării către România.
„Cererea a fost înaintată de îndată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea soluţionării. Administraţia Naţională a Penitenciarelor va transmite documentul finalizat către Ministerul Justiţiei care, conform legii, îl va înainta Tribunalului Bucureşti, ca instanţă emitentă a mandatului european de arestare (MEA). Tribunalul Bucureşti îl va comunica ulterior autorităţilor bulgare, asigurând şi traducerea acestuia”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Ministerul Justiţiei spune că acordă constant asistenţă tuturor autorităţilor române şi străine implicate în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare, care solicită sprijinul, în limitele competenţelor acordate de lege şi cu respectarea deplină a independenţei organelor judiciare.
De asemenea, ministerul manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu garanţia respectării rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă.
Fostul ministru al Turismului are mandat european de arestare și a fost prinsă la sfârșitul săptămânii trecute în Bulgaria, după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Ea a fost audiată și săptămâna trecută de o instanță din Bulgaria în legătură cu cererea de extrădare depusă de autoritățile române, dar instanța a decis ca fostul ministru să rămână în arest până când se va judeca apelul formulat de avocatul lui Udrea.
Elena Udrea a fost prinsă de grănicerii bulgari în 8 aprilie, când încerca să treacă granița spre Grecia, prin vama Kulata. Trecuseră doar câteva ore de când judecătorii instanței supreme anunțaseră sentința de condamnare.
Dacă nu va ajunge în România, Elena Udrea a spus că a cerut azil politic în Grecia, unde a închiriat o locuință unde ar putea să stea, pentru că, spune ea, „are grave probleme de sănătate”.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News