Live

„Au fost maxim 5 secunde până când zidul s-a prăbușit”. Muncitorii care lucrau la clădirea internatului nu știau că înăuntru sunt elevi

Data actualizării: Data publicării:
La clădirea internatului liceului din Odorheiu Secuiesc se făceau lucrările de racordare la reţeaua de canalizare, executate în baza unei autorizaţii emise în luna octombrie primăria locală. Foto: Profimedia Images

Patronul firmei care realiza lucrările de racordare la canalizare a clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc afirmă că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator. Muncitorul care a săpat a povestit că a văzut cum de sus cade o bucată de tencuială, iar apoi, în doar câteva secunde, întreg zidul s-a prăbuşit, susţine patronul firmei, citat de news.ro.

Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, afirmă că, în urma primelor verificări pe care le-a făcut, a constatat că este posibil să existe o necorelare între proiectul pentru racordul de canalizare a clădirii şi lucrările realizate.

Marţi, la locul unde s-a prăbuşit zidul clădirii care aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia şi în care funcţiona internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc a fost prezent şi patronul firmei care executa lucrările de racordare la reţeaua de canalizare.

„Dimineaţă (luni – n.r.) am dat ordin oamenilor să facem... La 10 (a fost dat ordinul - n.r.) şi la 12-13, să fie gata, să punem înapoi membrana şi să punem pământul”, a declarat jurnaliştilor, marţi, patronul firmei.

El a precizat că săpăturile s-au făcut cu excavatorul şi că în doar câteva secunde zidul s-a prăbuşit, fără a se simţi vibraţii ale clădirii după ce excavatorul a început să sape.

„Colegul numai a văzut că de sus cade nişte tencuială. Apoi s-a văzut că vine tot afară. Au fost trei, maxim cinci secunde (până când zidul s-a prăbuşit – n.r.)”, a explicat el.

El a spus că nu ştia că în interiorul clădirii erau elevi, precizând că regretă incidentul.

Lucrările de racordare la reţeaua de canalizare erau executate în baza unei autorizaţii emise în luna octombrie de către Primăria Odorheiu Secuiesc.

Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, a declarat, marţi, la Odorheiu Secuiesc, că orice incident de acest fel poate fi evitat dacă se respectă normativele.

„Orice accident de natura aceasta putea fi evitat, cu puţină atenţie, cu puţină grijă şi cu respectarea reglementărilor tehnice pe care le avem în vigoare la acest moment. Cred că există, din ce am văzut până în acest moment, o necorelare între ceea ce este fizic în teren cu partea de proiect”, a declarat Paul Racoviţă.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat cazul prăbuşirii internatului din Târgu Mureş, fiind deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gianina Oreviceanu.

„Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Sunt cercetări in rem pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi trei infracţiuni de vătămare corporală din culpă. Urmează să se efectueze cercetări. La momentul actual, nu se poate efectua o cercetare la faţa locului mai amplă, întrucât spaţiul respectiv nu este asigurat, existând riscul de a exista anumite victime”, a declarat Gianina Oreviceanu.

Clădirea internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă - un băiat - a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drum reparat înainte de inaugurare. Povestea celor 13 kilometri de asfalt pe care ar fi trebuit să se circule de un an. „Ca la noi!”

Doliu național în Serbia. 14 persoane au murit după ce acoperișul unei gări abia renovate s-a prăbușit

Momentul în care o femeie și doi copii sunt salvați în ultima clipă. Imagini șocante surprinse în timpul inundațiilor din Spania

Nicușor Dan anunță în cât timp vor putea începe lucrările la planșeul Unirii. „Deranjul de trafic nu o să fie foarte mare”

Partenerii noștri