Video Atac în stil mafiot. Mașina șefului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus a fost incendiată cu un cocktail Molotov la Moisei
Mașina șefului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus a fost incendiată în noaptea de duminică spre luni. Anchetatorii nu exclud varianta ca mașina să fi fost incendiată de contrabandiștii de țigări.
Potrivit Poliției Maramureș, un bărbat din comuna Moisei a sesizat Poliția că pe drumul principal în zona Izvorul Dragoș o mașină a fost incendiată.
Pompierii au stins focul. Cauza probabilă este a izbucnirii incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere, scrie Mediafax. Polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru distrugere prin incendiere.
Mașina, care aparținea șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, era într-o parcare lângă DN 18, în Moisei.
Anchetatorii nu exclud varianta ca mașina să fi fost incendiată de contrabandiștii de țigări.
"Aseară, mașina șefului Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, din cadrul ITPF Sighetu Marmației a fost incendiată în stil mafiot și a ars în întregime în parcarea Izvorul Dragoș din localitatea de domiciliu, folosindu-se un cocktail Molotov.
Vișeu de Sus și Borșa sunt recunoscute ca fiind patria contrabandiștilor cu țigări de la frontiera cu Ucraina, iar șeful sectorului poliției de frontieră este unul dintre dușmanii acestora, la nivelul instituției fiind înregistrate capturi impresionante de produse de contrabandă.
Cam acestea sunt riscurile la care sunt supuși polițiștii, iar dacă ai ghinionul să fii în mașină, poți arde de viu. Riscurile sunt incomensurabile, iar legislația permisivă și îndoielnică nu face decât să încurajeze atacurile la adresa polițiștilor", a scris pe Facebook Sindicatul Europol.
Redactare Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News