Live

Asociaţia "Dăruieşte viaţă" refuză o donaţie de 11.000 de euro de la Holograf

Data publicării:

Asociaţia "Dăruieşte viaţă", care construiește primul spital de Oncologie și Radioterapie Pediatică din România, refuză o donaţie de 11.000 de euro pe care trupa Holograf a anunţat-o joi seară, în scopul susţinerii acestui proiect. "Suntem deschiși la a primi susținerea trupei Holograf în viitor (chiar dacă nu s-a întâmplat în trecut), dar nu într-un asemenea context", este mesajul ONG-ului.

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a devenit ținta criticilor, după ce a participat la evenimentul organizat de primarul sectorului 5, Daniel Florea, pentru a celebra „50 de ani de Sector 5”. Cântărețul a prezentat evenimentul, însă discursul său înainte de a-l invita pe scenă pe Florea a stârnit furie atât printre participanți, cât și în mediul online.

„Mulțumim din suflet că ați fost alături de noi și mulțumim, domnule primar, pentru că, se pare, faceți o treabă excepțională aici, în sector. O să îl invit pe domnul primar să vă spună câteva cuvinte despre performanțele sale din ultimii doi ani”, și-a încheiat cântărețul discursul.

Ulterior, cântărețul a primit numeroase critici pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Recorder.ro, la eveniment au participat și școlile și grădinițele din sector, care au defilat în fața primarului și a soției acestuia. Recorder scrie și că organizarea evenimentului a costat 700.000 de euro.

În urma acestor critici, reprezentanţii trupei au încercat să justifice prezenţa la eveniment: "Când ne urcăm pe o scenă, nu cântam niciodata pentru un partid politic sau o corporatie, cantam pentru publicul din fata noastra care se bucura de muzica pe care am scris-o cu emotie si dragote".

Ulterior, joi seară, trupa a anunţat că donează 11.000 de euro Asociaţiei "Dăruieşte viaţă" şi că va dărui 100 de bilete la gala aniversară de 40 de ani, de la Sala Palatului de pe 10 octombrie, pentru primele 100 de donații.

"De 40 de ani cântăm cu gândul să-i bucurăm pe oameni. Am mai spus și o mai spunem o dată: nu cântăm pentru bani, ci pentru a fi alături de oameni care se bucură de muzica noastră, oameni cu care împărțim aceleași valori.
V-am provocat mereu și asta facem și acum: 
Donăm 11.000 euro pentru Asociația Dăruieste Viață care construiește primul spital de Oncologie și Radioterapie Pediatică din România și te provocăm și pe tine să ni te alături!
Dăruim 100 de bilete la gala noastra aniversară de 40 de ani, de la Sala Palatului de pe 10 octombrie, pentru primele 100 de donații începând de astăzi, printr-un sms la numărul 8844 cu mesajul "spital".
Credem din inimă că e mult mai util ca în loc să criticăm, să construim împreună ceva care sa ne ajute pe toți", este mesajul trupei Holograf, postat pe pagina de socializare a trupei", este mesajul integral postat de trupa Holograf.

Anunţul a fost primit cu reţinere de ONG care a refuzat donaţia şi a precizat că, deşi e nevoie de bani pentru acest spital, nu vrea să asocieze proiectul cu acest scandal mediatic.

"Pe pagina de FB a trupei Holograf a apărut un anunț privind donarea sumei de 11.000 de euro către proiectul asociației noastre.

Ținem să facem următoarele precizări :

Avem nevoie de bani pentru a reuși să construim spitalul destinat copiilor bolnavi de cancer, dar nu putem accepta ca acest proiect, făcut cu mult suflet și implicarea a peste 150.000 de oameni, să fie în centrul unui scandal media și să devină un instrument de aplanare a unor crize de imagine.

Am comunicat reprezentantului trupei Holograf că acești 11.000 de eur, pe care dorește să-i doneze, ar trebui să se întoarcă în sectorul 5, acolo de unde au fost luați, sector în care, de altfel, activează mai multe ONG uri care se ocupă de copiii defavorizați.

Suntem deschiși la a primi susținerea trupei Holograf în viitor (chiar dacă nu s-a întâmplat în trecut), dar nu într-un asemenea context și contăm pe dorința sinceră a membrilor trupei de a contribui la construirea primului spital de oncologie pediatrică și radioterapie.”, a scris Asociaţia Dăruieşte viaţa.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum răspunde Ludovic Orban acuzațiilor Gabrielei Firea că ar exista suficiente locuri la ATI pentru bolnavii COVID din București

Asociația „Dăruiește Viață” se implică în lupta împotriva coronavirusului. A făcut rost de 10 aparate de ventilație mecanică

Fondatoare Dăruiește Viață: Frica lor cea mai mare este că noi setăm niște standarde de cost la spitale

De ce le-a atacat Gabriela Firea pe fondatoarele asociației Dăruiește Viață

Partenerii noștri