Live

Aproape 300 de tablouri falsificate, cu semnături Tonitza sau Luchian, au fost confiscate. Păgubiții cer daune chiar și de 200.000 lei

Data actualizării: Data publicării:
Tablouri semnate de Luchian, Grigorescu și Tonitza, date în urmărire de poliție. FOTO: Captură Digi24

Aproape 300 de tablouri au fost confiscate până acum în ancheta deschisă de polițiștii și procurorii din București după ce au descoperit pe piața de artă sute de tablouri falsificate cu semnătura unor artiști celebri, printre care Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza ori Ștefan Luchian. Mare parte din cei care le-au cumpărat drept originale au fost audiați. Unii dintre ei au anunțat că cer daune, care ajung chiar și la 200.000 de lei. 

Polițiștii au pus sechestru pe 287 de tablouri false în cadrul acestui dosar penal în care se fac cercetări după ce o galerie de artă din Capitală ar fi vândut astfel de picturi, însoțite de certificate de expertiză falsificate.

În acest dosar penal se fac cercetări privind fapte de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București ar fi vândut tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.

Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, acestea ar fi fost însoțite de certificate de expertiză, întocmite de către un expert acreditat, în care se menționa, în mod nereal, că picturile care purtau, în fals, semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora.

Până în prezent, au fost audiați mai mulți clienți, care s-au constituit parte civilă în cauză, cu sume cuprinse între 2.500 de lei și 200.000 de lei.

În acest caz, polițiștii au făcut în 16 decembrie 2021 zece percheziții domiciliare la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri