Live

Angajatul unui cimitir din Timiș a îngropat un câine de viu într-un cavou. Motivul groparului: N-am putut să-l scot din groapă

Data publicării:
Foto: opiniatimisoarei.ro

Pompierii din Sânnicolau Mare, județul Timiș, au intervenit de urgență pentru scoaterea animalului din cavou. Intervenția a fost declanșată în urma plângerii unei jurnaliste din Timișoara, scrie opiniatimisoarei.ro.

Melania Cincea, jurnalistă din Timișoara, a fost cea care a auzit lătratul câinelui și a încercat inițial să alerteze autoritățile, printr-un apel la 112.

Când am sunat administratorul cimitirului, care este şi gropar, mi-a spus senin că ştie, că el l-a îngropat acum două-trei zile, pentru că nu a putut scoate animalul din groapă”, a povestit jurnalista care, auzind asta, a sunat imediat la nr unic de urgență: „Am fost pasată de la dispecerat la Pompierii naţionali, de acolo – la Poliţia naţională, de unde mi s-a spus să depun plângere că vor cerceta... Şi dacă vreau, să anunţ Jandarmeria...  Mi-au mai spus că voi fi sunată când se va decide cine va interveni în situaţia asta”.

Pentru că telefonul salvator întârzia, Melania Cincea a sunat direct la pompierii din Sânnicolau Mare: „Am făcut plângere direct la Pompierii din Sânnicolau, care au înregistrat plângerea şi m-au anunţat că se caută procedura legală de a interveni de urgenţă”.

În 20 de minute, pompierii au fost la fața locului și au început operațiunea de salvare a câinelui.

„A trebuit să ridicăm placa de pe mormânt, a fost grea, ne-am chinuit un pic până am ridicat-o şi sigur cel care a făcut asta nu a fost singur. Au fost mai multe persoane, pentru că o singură persoană nu are cum să puna o placa de 400 de kilograme. Chiar m-am uitat, să verific dacă nu era vreo uşiţă sau ceva, nu avea cum să ajunga acolo câinele. Era închis ermetic. Am înţeles că de vreo două zile stătea câinele închis. Sunt mai mulţi câini care se adăpostesc în cimitir, aruncaţi de oameni. A fost o intervenţie mai sensibilă, cu care nu ne întâlnim în fiecare zi”, a declarat Zoran Simici, cel care a condus echipa de pompieri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fiul de 16 ani al unui afacerist cunoscut din județul Timiș, filmat la volanul unei mașini de lux. Cum a reacționat tatăl copilului

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei maşini puternice, în judeţul Timiş

Şase persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite într-un incendiu la un apartament din Sectorul 2 al Capitalei

Un poliţist în vârstă de 21 de ani, din Timiș, a murit în postul de poliţie. Un coleg l-a găsit inconștient în baie

Partenerii noștri