Live

Andrei Gheorghe ar fi murit cu 12 ore înainte de a fi găsit

Data actualizării: Data publicării:

Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar de moarte suspectă, după ce cunoscutul realizator de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a fost găsit mort. Un echipaj a intrat, luni seară, în casa acestuia din oraşul Voluntari, după ce un apel la 112 a semnalat că în locuinţă este o persoană decedată. Conform anchetatorilor, Andrei Gheorghe ar fi murit cu 12 ore înainte ca trupul său să fie găsit. Legiştii urmează să afle cauza decesului.

 

„Persoana respectivă a fost găsită de un îngrijitor. Având în vedere vârsta de 56 de ani şi decesul, colegii mei au deschis un dosar cu privire la faptul că ar fi o moarte suspectă. Ar fi avut nişte probleme de sănătate”, a declarat Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.

Cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă şi pentru părerile sale, de multe ori ieşite din tipare, Andrei Gheorghe şi-a început cariera la Constanţa. Emisiunea "Midnight Killer", de la un post local de radio, a fost cea care i-a deschis drumul spre Bucureşti. De-a lungul a peste 30 de ani de carieră, Andrei Gheorghe a realizat şi numeroase emisiuni de televiziune, a scris articole, o carte, a jucat în filme ale unor regizori celebri şi în propriile creaţii cinematografice.

Născut în oraşul Lipeţk din Rusia, Andrei Gheorghe a fost printre cele mai sonore nume ale radioului și televiziunii din România. A cunoscutul succesul şi ca realizator de filme documentare, de scurt și lung metraj.

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universităţii din București, iar în 1991 s-a angajat ca reporter special la Radio Constanța. Au urmat colaborări cu cele mai mari televiziuni şi posturi radio din România. În anii '90 a fost realizatorul mai multor emisiuni la posturile Radio Sky Constanța şi Pro FM București. Au urmat numeroase emisiuni şi colaborări cu posturi naţionale de radio şi televiziune, timp în care a scris şi articole pentru "Academia Cațavencu" și ghidul "24-FUN".

Andrei Gheorghe a fost scenarist, regizor, producător şi chiar actor în câteva producţii cinematografice. A avut un rol secundar în filmele "Amen" al lui Costa Gavras şi "Tinerețe fără tinerețe" al lui Francis Ford Coppola. De asemenea, a colaborat cu trupa Paraziții, pentru unul dintre albumele acesteia. În 2008, Andrei Gheorghe a realizat un scurt metraj numit "Dublă personalitate", la care a fost și scenarist.

La începutul anului 2010, Andrei Gheorghe a ocupat pentru câteva săptămâni funcţia de consilier al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, fiind coordonator al Departamentului de Comunicare. A fost implicat în mai multe scandaluri, printre care unul legat de consumul de droguri.

În anul 2015 a fost din nou subiect de ştiri, după ce a mers să le ducă pizza procurorilor DNA, în semn de mulţumire pentru activitatea lor.

Citește și: 

Andrei Gheorghe a murit. Ultimul mesaj postat de acesta pe Facebook

A murit Andrei Gheorghe. Primele informaţii: ar fi suferit un stop cardio-respirator

De ce au deschis poliţiştii dosar de moarte suspectă în cazul lui Andrei Gheorghe

Lucian Mîndruţă: "Pa, Andrei. Ai făcut un show bun pe scena asta prăpădită a vieţilor noastre...!"

Interviul în care Andrei Gheorghe vorbea despre Rusia copilăriei sale şi marea lui pasiune

VIDEO. Momentul în care Andrei Gheorghe le-a dus pizza procurorilor DNA

Andrei Gheorghe a murit. Mesajul transmis de fosta lui soție

Vlad Petreanu: Andrei Gheorghe putea fi brutal în sinceritatea lui, dar nu mi-l aduc aminte să fi făcut vreodată sluj sau compromisuri

Cătălin Striblea: „Cel mai mișto lucru pe care l-am auzit despre Andrei Gheorghe e și cel mai îngrozitor pentru noi”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fiica lui Andrei Gheorghe face un apel la decență, după imaginile apărute în presă

Trupul neînsufleţit al lui Andrei Gheorghe, depus joi şi vineri la Galeria Mobius. Incinerarea, sâmbătă dimineaţă

Mesajele celor care au lucrat cu Andrei Gheorghe: "Azi nu l-ar fi angajat nimeni". Aşa rău cum sună, e cel mai bun compliment

Manifestul pe care Andrei Gheorghe îl lasă în urmă: „Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți...

Partenerii noștri