Anchetă după ce mai mulți copii dintr-o tabără la Lacu Roșu au ajuns la spital. Pensiunea unde s-au cazat a încercat să ascundă cazul
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita face anchetă după ce au apărut suspiciuni de toxiinfecţie alimentară la mai mulţi copii veniţi într-o tabără privată şi cazaţi la o pensiune din staţiunea Lacu Roşu. Pensiunea a fost amendată pentru că nu a păstrat mostre de alimente care să poată fi verificate, așa cum cere legea.
Directoarea DSP Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat pentru Agerpres că este vorba de 36 de copii, în vârstă de 13 ani, din judeţul Constanţa, care au ajuns la pensiunea din Lacu Roşu în seara zilei de 20 august.
Potrivit primelor informaţii, doi dintre ei au început să se simtă rău în noaptea de 21 spre 22 august, iar marţi dimineaţa au fost transportaţi, cu mijloace proprii, la Spitalul din Bicaz, respectiv la Spitalul din Piatra Neamţ, tatăl unui dintre ei fiind medic chirurg şi având suspiciunea că băiatul are apendicită.
Din acest motiv, DSP Harghita nu a aflat despre acest caz decât marţi după amiază, când profesorii însoţitori au chemat ambulanţa la pensiunea respectivă, pentru că şi alţi copii se simţeau rău, iar medicii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita au informat Direcţia de Sănătate Publică.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), dr. Peter Szilard, a precizat pentru Agerpres, că au fost consultaţi şase copii, care aveau greaţă, vărsături şi diaree, iar doi dintre ei au fost transportaţi, marţi seara, la Spitalul din Gheorgheni. Şefa DSP Harghita a arătat că, din informaţiile pe care le are, starea celor doi copii internaţi la Gheorgheni nu este gravă. Totodată, în timpul nopţii s-au mai simţit rău şi alţi copii, dar părinţii ar fi refuzat să cheme ambulanţa, întrucât vor să-i ia acasă.
Ancheta declanşată imediat de DSP Harghita este în curs de derulare, pensiunea în cauză fiind deja amendată pentru că nu a păstrat, conform legii, mostre de alimente. "Nu mai avem mostre, nu mai avem o mostre din care să verificăm. Ei (pensiunea - n.red.), de obicei ştiu cam de la ce se poate întâmpla şi au grijă să nu găsim probe, pentru că proba de laborator pozitivă, aia este proba sigură care ne confirmă", a declarat dr. Tar.
Aceasta a mai spus că instituţia pe care o conduce nu a primit nicio alertă legată de această situaţie, aflând despre ea doar când s-a solicitat ajutorul SAJ şi a adăugat că are suspiciunea că, în prima fază, primii doi copii ar fi fost direcţionaţi de reprezentanţii obiectivului turistic să meargă la spitale din Neamţ, pentru că ştiau că, dacă ar fi venit în ajutor ambulanţele din Harghita, era alertată imediat Direcţia de Sănătate Publică, care ar fi început verificările.
Ea a mai precizat că tabăra organizată la pensiunea respectivă este una privată, iar DSP nu a fost anunţată despre organizarea ei.
"Este o tabără privată, neanunţată la DSP. Deci, sunt tabere oficiale, care au fost declarate de Inspectoratul Şcolar, despre care se ştie şi noi mergem, am controlat toate locurile unde se ştie că sunt anunţate astfel de tabere. Dar aceste tabere private, deci practic organizate de alt judeţ, prin înţelegeri sau la mica înţelegere cu anumite pensiuni sau obiective turistice, acestea nu sunt controlate de noi în prealabil. Deci nu putem şti dacă au fost condiţii sau nu. (...) Eu am tot anunţat şi în judeţ ca să afle şi părinţii (...) că e bine ca acea locaţie să fie controlată, totuşi, în prealabil, ca să fie liniştit şi părinţii, dar dacă asta nu se întâmplă, deplasându-se grupul dintr-un judeţ în altul, se pierde, practic, ocazia să fie controlată locaţia", a menţionat dr. Tar.
Ea i-a îndemnat pe părinţi să aibă o atitudine preventivă şi să se intereseze dinainte unde se organizează tabăra, să ceară garanţii şi să verifice inclusiv firma organizatoare.
Un caz asemănător s-a întâmplat şi anul trecut, la o altă pensiune din Lacu Roşu, mai mulţi copii din Timişoara, ajungând la Spitalul din Gheorgheni cu simptome de toxiinfecţie alimentară.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News