Live

Alexandru Rafila, apel către medicii de familie să participe la testarea Covid-19

Data publicării:
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un apel, luni, către medicii de familie să participe la testarea Covid-19 și astfel la efortul pe care personalul din sistemul sanitar îl face în contextul pandemiei. 

"Fac un apel din nou către medicii de familie, către organizaţiile profesionale ale medicilor de familie, către Colegiul Medicilor din România să încerce să înţeleagă că este vorba despre o responsabilitate profesională şi de un parteneriat în folosul populaţiei. În momentul de faţă, sunt încheiate circa 3.800 de contracte de testare cu cabinetele medicilor de familie şi cred că dacă ajungem ca fiecare cabinet să testeze în fiecare zi măcar zece persoane care sunt simptomatice sau care au fost contacţi apropiaţi ai persoanelor infectate ar fi un foarte mare câştig. Până în momentul de faţă, media este mult mai mică - sunt două teste care se efectuează în medie la cabinetele medicilor de familie. Aşa cum am promis, i-am ajutat împreună cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Este o creştere substanţială. Aşteptăm ca şi dânşii să participe la acest efort pe care personalul medical îl face în folosul cetăţenilor", a afirmat Rafila.

El a participat la inaugurarea centrului de evaluare COVID-19 de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

"Aceste centre ambulatorii de evaluare vor funcţiona mult mai bine dacă medicii de familie pot să diagnosticheze aceşti pacienţi şi ulterior să îi trimită către aceste centre pe cei care au mai mulţi factori de risc, pentru că scopul întregii infrastructuri prespitaliceşti este de a reduce presiunea pe spitale, în scopul tratării cât mai eficiente a pacienţilor", a explicat el.

Alexandru Rafila a subliniat că îşi doreşte să aibă acces la aceste centre ambulatorii de evaluare COVID-19 cât mai mulţi pacienţi.

"Ne dorim să existe acces la aceste centre pentru un număr cât mai mare de persoane care sunt infectate şi care au comorbidităţi. Este extrem de important, pentru că aici pot fi evaluate din punct de vedere biologic, din punct de vedere radiologic şi mai mult decât atât pot primi tratament gratuit antiviral doar cei care au această recomandare având în vedere evoluţia bolii sau posibila evoluţie a bolii ţinând cont de comorbidităţile pe care aceştia le au", a indicat ministrul Sănătăţii.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, a explicat, la rândul său, că prin demararea activităţii centrului se degrevează şi Unitatea de primiri urgenţe.

"Astăzi începem o evaluare a pacienţilor diagnosticaţi pozitiv cu COVID într-un spaţiu destinat, degrevând în felul acesta Unitatea de primiri urgenţe. Speranţa mea este că activitatea noastră în mediul spitalicesc de recoltare, testare, evaluare, tratament, diagnostic va fi uşurată foarte mult şi prin acţiunea medicilor de familie", a afirmat Cârstoiu.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Anunț al ministrului Rafila. Lista cu substanțe pe care să nu le consumi înainte să te urci la volan a fost finalizată

Managerul Institutului „Matei Balș” a fost demis. Rafila i-a reproșat datoriile uriașe ale spitalului

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Partenerii noștri