Live

Navalnîi s-a aflat și el pe lista deținuților care urmau a fi eliberați în schimbul Rusia-Occident. Putin a decis însă să nu-l predea

Data actualizării: Data publicării:
Opozantul rus Aleksei Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi trebuia să fie eliberat ca parte a înţelegerii privind schimbul major de deţinuţi între Rusia şi Occident dacă nu ar fi intervenit preşedintele rus Vladimir Putin, care a decis să-l asasineze pe Navalnîi, au declarat joi colaboratori ai defunctului opozant, potrivit EFE, preluată de Agerpres..

„Da, acesta este schimbul în care, aşa cum ne aşteptam, Aleksei Navalnîi ar fi trebuit să fie eliberat în februarie”, a scris Leonid Volkov pe contul său de Telegram.

Acest schimb de deţinuţi între Rusia şi Occident era planificat să aibă loc în februarie, dar din cauza morţii lui Navalnîi, termenul său a fost amânat, a menţionat Volkov.

Colega sa Maria Pevcih a afirmat că schimbul fusese convenit, dar în ultimul moment preşedintele rus a decis să torpileze acordul.

„Putin a optat «să răstoarne masa» şi a decis că nu-l va preda pe Navalni pentru nimic în lume. Şi l-a ucis literalmente cu două zile înainte ca schimbul să poată avea loc”, a adăugat Volkov.

El a subliniat că salută eliberarea deţinuţilor politici ruşi, în special a celor care au colaborat cu Navalnîi, dar a adăugat că „va fi o bucurie cu lacrimi în ochi”. „Fără Navalnîi, acest lucru este foarte dureros”, a spus el.

Volkov denunţă faptul că, în timp ce Putin eliberează „oameni buni”, primeşte la schimb „un criminal şi o mână de spioni rataţi pe care îi aşteaptă uitarea”.

În februarie, la scurt timp după moartea lui Navalnîi într-o închisoare din regiunea arctică, aliaţii săi l-au acuzat pe Putin că ar fi ordonat asasinarea sa cu câteva zile înainte de a fi schimbat cu Vadim Krasikov, agentul rus condamnat în Germania la închisoare pe viaţă şi schimbat joi între Moscova şi Berlin.

„Primisem confirmarea că negocierile erau în curs de desfăşurare şi erau în fază finală în seara zilei de 15 februarie”, adică cu o zi înainte de „asasinarea” opozantului, a declarat Pevcih într-o înregistrare video pe YouTube la acea vreme.

Potrivit canalului turc NTV, citat de The Moscow Times, un total de 26 de persoane au fost cuprinse în schimbul de deţinuţi de joi: 10 deţinuţi eliberaţi ca parte a schimbului vor merge în Rusia, 13 - în Germania, iar trei în SUA.

Schimbul de deţinuţi a avut loc prin medierea serviciilor secrete turce, care au supervizat procesul încă de la început, a declarat o sursă pentru TRT. Din partea SUA, mai multe instituţii au fost implicate în negocieri cu Rusia, inclusiv Casa Albă, Departamentul de Stat şi CIA, relatează CBS, citând oficiali ai administraţiei americane.

Printre cei eliberaţi figurează jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, deţinut în Rusia din 2023, şi fostul puşcaş marin Paul Whelan, încarcerat în Rusia din decembrie 2018 pentru spionaj.

Opozanţii ruşi Ilia Iaşin, Oleg Orlov, Vladimir Kara-Murza, colaboratoarele lui Navalnîi, Lilia Ceanîşeva şi Ksenia Fadeeva fac parte de asemenea din acest schimb, unul dintre cele mai importante de la căderea Cortinei de fier.

La schimb, Moscovei i-a fost predat Vadim Krasikov, un presupus agent rus încarcerat în Germania pentru asasinarea unui fost comandant separatist cecen la Berlin în 2019, precum şi alţi deţinuţi ruşi.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri