Live

Adrian Streinu Cercel a fost demis de Nelu Tătaru de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat azi că l-a demis pe medicul Adrian Streinu Cercel de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății. În locul său va fi numită Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

„Domnul profesor Streinu Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președintele comisiei. Avem discuții, sunt propuneri, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim la oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu ce a spus. Apariția acelui „plan de vacanță” nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. Decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. Nu mai este președintele comisiei științifice la nivelul ministerului și nici nu mai face parte din această comisie”, a spus Nelu Tătaru.

„În locul domnului Streinu-Cercel, în comisie va intra doamna Adriana Pistol de la Institutul Național de Sănătate Publică”, a mai precizat ministrul Sănătății.

El a adăugat că Streinu Cercel „nu a obiectat față de această decizie”.

Un proiect controversat al doctorului Adrian Streinu Cercel care propune izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte și chiar despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor a generat multiple reacții negative.

Citiți și:
Reacția lui Marcel Ciolacu după ce ministrul Tătaru l-a dat afară pe Streinu-Cercel din comisia specială anti-COVID

Planul mai prevedea și măsuri economice catalogate drept populiste de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Premierul Ludovic Orban l-a criticat aspru pe medicul Adrian Streinu Cercel.

„Planul acela e o năstrușnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut. Documentul ăla zici că e făcut în anii 50, la fiecare după nevoi, cu statul care se ocupă de tot, preia distributia de energia electrică, de utilități, nu mai plătește nimeni taxe. E o nebunie nici nu trebuia luat în serios. Chiar stau și mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu chestia cu carantinarea părinților și bunicilor. Sunt lucruri de gravitate extremă, nu trebuie tratate doar cu un zâmbet, ci cu măsuri,” a spus Orban.

Și președintele Klaus Iohannis a criticat ideea lansată de la directorul Institutului Matei Balș.

„A apărut o documentație de la un institut. Nu poate veni un institut, oricât de bine cotat, să spună ce și cum... A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște. Într-un asemenea plan cineva propunea măsura aberantă ca persoanele peste 65 să fie carantinate. Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil. Trăim într-o societate liberă, dar în nici un caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci, stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină, nu vine nimeni cu măsuri inumane”, spunea Klaus Iohannis în urmă cu câteva zile.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății

Protest în fața Ministerului Sănătății al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie. Care sunt nemulțumirile lor

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății a fost respinsă de instanţă ca nefondată

Partenerii noștri