Live

Accident grav în Timiș | Un mort și șapte răniți

Data publicării:

Accident grav la 40 de kilometri de Timişoara. Un om a murit şi alţi şapte au fost răniţi după ce un tânăr a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit în plin un microbuz în care erau 15 muncitori.

În urma impactului, maşina a fost avariată aproape în totalitate, iar microbuzul s-a răsturnat.

La locul accidentului au intervenit echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţe şi a fost solicitată atât autoutilitara de transport victime multiple, cât şi elicopterul SMURD.

Şoferul microbuzului le-a povestit poliţiştilor că aducea muncitorii de la o fabrică din Timişoara, către casă, iar cu aproximativ 50 de metri înainte de o curbă, autoturismul i-a apărut brusc în faţă. A încercat să îl evite, însă fără succes. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Din primele informaţii, se pare că şoferul autoturismului, un Renault Clio, a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei excesive şi a pătruns pe contrasens.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Aurora Voicilă, a declarat pentru News.ro că şoferul maşinii implicate în accident avea 28 de ani.

”Un tânăr de 28 ani conducea un autoturism dinspre Variaş spre Gelu, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sens opus şi a intrat în coliziune cu un microbuz care circula regulamentar, din sens opus. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi rănirea a şapte pasageri din microbuz", a declarat Aurora Voicilă.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Surse: Digi24, news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două fetiţe cu arsuri din cauza unei explozii într-o localitate din județul Botoșani au fost transportate cu un avion SMURD în Capitală

Explozie puternică într-un bloc din Târgu-Jiu. O femeie a fost dusă de urgență la spital cu arsuri pe 20% din corp

O tânără de 24 de ani a murit după ce i s-a făcut rău într-un tramvai, în Iași. Care ar fi cauza decesului

Cum a fost salvat un ucrainean de o pisică. Bărbatul de 28 de ani căzuse într-o râpă în Munții Maramureșului

Partenerii noștri