Live

A murit Remus Opriş

Data actualizării: Data publicării:
A murit Remus Opriş FOTO: Agerpres

Remus Opriş, fost vicepreşedinte al PNŢCD, a murit luni după-amiază la vârsta de 60 de ani, potrivit unui comunicat de presă semnat de profesor doctor Şerban Bubenek.

Remus Opriş avea 60 de ani şi a fost vicepreşedinte al PNŢCD şi membru al Camerei Deputaţilor în 3 legislaturi din partea PNŢCD.

Potrivit comunicatului, corpul medical din România îi datorează lui Remus Opriş iniţierea, susţinerea şi adoptarea Legii Nr. 74 din 6 iulie 1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, lege care a scos profesia de medic de sub tutela statului şi i-a redat statutul de profesie liberală.

"Începând cu anul 1990, cetăţenii României au avut în dr. Remus Opriş un apărător neînduplecat al drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale recent recâştigate prin jertfa de sânge din stradă, unde fusese şi el prezent, în cursul Revoluţiei din Decembrie 1989. Om politic, dar niciodată simplu politician, dr. Remus Opriş a traversat cu silueta sa elegantă şi vorba cumpănită, dar fermă, cei 30 de ani ai nesfârşitei tranziţii şi a crezut până la sfârşit în destinul euro-atlantic al ţării sale, pe care a iubit-o şi a visat-o întotdeauna democratică, liberă şi prosperă. Ţinuta discursului public, transparenţa convingerilor, incapacitatea de a face compromisuri compromiţătoare, onestitatea precum şi modestia sa, îl alătură figurilor luminoase ale înaintaşilor din PNŢCD cu care a plecat acum să se întâlnească! Condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să îl odihnească!", se arată în comunicat.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liviu Dragnea, atac la șeful STS. Vicepremierul îl acuză pe Marcel Opriș de „atitudine securistă”

Partenerii noștri