Live

„A crezut că e fiul lui”. Un tânăr din Hunedoara a încercat să smulgă un copil din brațele mamei sale. Trecătorii l-au oprit

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Poliţiştii din Hunedoara au deschis dosar penal, după ce un tânăr a încercat să smulgă un copil din braţele mamei sale, în zona unei pieţe din Deva. Bărbatul a fost prins de trecători, până la sosirea echipajelor de poliţie şi a fost internat într-o secţie de Psihiatrie, transmite News.ro.

„Astăzi, în jurul orei 13:10, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul serviciului apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în zona Piaţa Arras, din Deva, un tânăr, posibil sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor pshioactive, fără motiv ar fi încercat să smulgă un minor din braţele mamei sale. Minorul nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reţinut de trecători până la sosirea poliţiştilor, care s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la locul faptei”, a transmis IPJ hunedoara.

La faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr şi l-a dus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice.

Poliţiştii au precizat că tânărul are 29 de ani, iar copilul doi ani şi jumătate.

Bărbatul ar fi motivat că i s-a părut că ar fi propriul copil în braţele femeii.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru loviri sau alte violenţe şi continuă cercetările.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri