Live

80 de mineri de la Lupeni continuă protestul în subteran, pentru că nu și-au primit banii

Data publicării:
Minerii din Valea Jiului protestează pentru că nu și-au primit banii. Peste 100 de mineri sunt blocați în subteran. Foto: Profimedia Images

Aproximativ 80 de mineri de la exploatarea de cărbune Lupeni au continuat sâmbătă dimineaţă protestul în subteran, declanșat în urmă cu trei zile, din cauză că nu şi-au primit salariile la timp. Minerii de la mina Livezeni au încheiat protestul vineri seară, după ce au aflat rezultatul negocierilor purtate la Bucureşti, de unde au primit asigurări că-și vor primi banii săptămâna viitoare, mai devreme de 26 februarie.

Mai mulţi mineri de la exploatarea de huilă Vulcan au venit la sediul Minei Lupeni, unde au rămas în sala de apel, în spirit de solidaritate.

"Protestul continuă. În subteran mai sunt aproximativ 80 de oameni. Solidari cu ei sunt câţiva mineri de la Vulcan, dar o parte şi-au predat lămpile şi totul. Au venit din spirit de solidaritate cu ei. Cei de la Vulcan sunt la suprafaţă, în sala de apel", a declarat directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Samuel Dioane, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, o parte dintre minerii protestatari au ieşit la suprafaţă pentru a-şi întâlni familiile, după care s-au întors în subteran.

Starea de sănătate de sănătate a minerilor din subteran este monitorizată de către salvatorii mineri.

"Există salvatori care îi monitorizează tot timpul. În cazul în care unui om i se face rău din cauza epuizării sau alte motive, este scos la suprafaţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale", a explicat Dioane.

Mâncarea pentru minerii din subteran este asigurată atât de sindicat, dar şi cu sprijinul ortacilor de la alte sucursale miniere, care au strâns bani şi au cumpărat hrană şi apă.

Când vor primi banii

În opinia directorului general al CEH, majoritatea minerilor a înţeles situaţia prin care trece compania şi faptul că îşi vor primi banii mai devreme de 26 februarie. Din aceste considerente el a apreciat că activitatea Complexului va reveni la normal luni dimineaţa.

Pe de altă parte, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, a menţionat, sâmbătă, că este posibil ca minerii de la Lupeni să continue protestul până vor primi salariile pe luna ianuarie.

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, a anunţat vineri, după o serie de întâlniri avute la Bucureşti cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Lucian Heiuş, că minerii îşi vor primi salariile integral săptămâna viitoare, mai devreme de termenul anunţat pentru 26 februarie.

Protestul de la Livezeni s-a încheiat vineri

Minerii care s-au blocat în subteranul exploatării de cărbune Livezeni, nemulţumiţi de întârzierea salariilor, au încheiat protestul vineri seară. Ei au ieșit la suprafață și au plecat acasă după ce au aflat rezultatul negocierilor purtate la Bucureşti, de unde au primit asigurări că-și vor primi banii săptămâna viitoare, mai devreme de 26 februarie.

"Au ieşit la suprafaţă şi s-au îndreptat spre casele lor. Au rămas doar angajaţii care asigură inspecţiile pentru siguranţa locurilor de muncă, pentru măsurarea noxelor din subteran, pentru evacuarea apelor. Sunt 16 persoane care asigură siguranţa locurilor de muncă", a declarat directorul EM Livezeni, Sebastian Durbacă.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câteva sute de mineri protestează la Palatul Victoria, din cauza noii legi a pensiilor. Ei amenință că vor intra în grevă

Sute de mineri au protestat în fața Guvernului și au amenințat cu grevă generală. Ei sunt nemulțumiți de noua lege a pensiilor

Minerii sunt revoltați după recalcularea pensiilor și amenință cu proteste

Directorul Minei Livezeni, reţinut de DIICOT

Partenerii noștri