Live

8.400 de cazuri noi de COVID în ultima săptămână. Numărul infectărilor a scăzut cu peste 2.400 față de săptămâna anterioară

Data publicării:
Reprezentare grafică a coronavirusului SARS-CoV2 Foto Profimedia Images

În intervalul 3-10 mai 2021, în România s-au înregistrat 8.394 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus, în scădere faţă de săptămâna anterioară (10.817). Cele mai multe cazuri în 24 de ore de la debutul pandemiei în România s-au înregistrat la 18 noiembrie 2020, respectiv 10.269. La fel ca în România, și la nivel mondial, numărul infectărilor cu noul coronavirus precum şi cel al deceselor este în scădere faţă de săptămâna anterioară, relatează Agerpres.

România ocupă, în continuare, la 10 mai, poziţia a 12-a în Europa în ceea ce priveşte numărul total de cazuri confirmate.

Până astăzi, în România au fost confirmate 1.066.731 cazuri de COVID-19, cu 620 infectări mai mult decât în ziua precedentă. Au fost declaraţi vindecaţi 1.015.092 pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore, 68 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 29.034.

Evoluţia cazurilor în intervalul 3-10 mai 2021, pe zile, a fost următoarea: 3 mai: 682 cazuri; 4 mai: 994 cazuri; 5 mai: 1.564 cazuri; 6 mai: 1.632; 7 mai: 1.422 cazuri; 8 mai: 1.305 cazuri; 9 mai: 857 cazuri; 10 mai: 620 cazuri.

Numărul deceselor la 24 de ore, în intervalul 3-10 mai 2021, a oscilat între 63 şi 142.

În intervalul 3-10 mai 2021 s-au înregistrat 8.394 de cazuri, în scădere faţă de săptămâna anterioară (10.817 cazuri).

Evoluţia COVID-19 la nivel mondial

La nivel mondial, în ultimele opt zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 4.842.671 de la 153.500.734 în 3 mai la 158.343.405 în 10 mai, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).

Din totalul de 158.343.405 cazuri în 10 mai 2021, 3.293.355 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut la nivel mondial de la 3.216.418 decese în 3 mai la 3.293.355 în 10 mai, ora 13.00, conform sursei citate.

Numărul deceselor (76.937) a fost, în intervalul 3-10 mai 2021, în scădere faţă de cel din intervalul anterior (106.294).

În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la data ultimei actualizări a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), din 6 mai 2021, America se afla pe primul loc (cu peste 63 milioane de cazuri), Europa pe locul al doilea cu peste 50 milioane cazuri şi Asia, pe locul al treilea cu peste 34 milioane cazuri. Urmează Africa, cu circa 4,5 milioane cazuri, şi Oceania, cu aproape 71.000 cazuri, informează site-ul ECDC, www.ecdc.europa.eu.

Primele cinci ţări cu cele mai multe îmbolnăviri de pe continentul american erau, potrivit ultimei actualizări a ECDC, Statele Unite, Brazilia, Argentina, Columbia şi Mexic. În Asia, primele cinci state care au raportat cele mai multe cazuri erau, până la 6 mai 2021, India, Iran, Indonezia, Irak şi Filipine.

Pe continentul african, cele mai multe cazuri se înregistrau în Africa de Sud, Maroc, Tunisia, Etiopia şi Egipt.

Cele cinci state din Europa cu cele mai multe îmbolnăviri, la 10 mai 2021, erau: Franţa, Turcia, Rusia, Regatul Unit şi Italia.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri