Live

53 de cazuri confirmate cu virusul West Nile în România. Recomandările INSP pentru oameni

Data actualizării: Data publicării:
Specialiștii INSP au transmis mai multe recomandări populației. FOTO: Profimedia Images

Un număr de 53 de cazuri confirmate şi două probabile cu infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni (6 iunie) şi până joi, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit INSP, au fost înregistrate opt decese în urma infecţiei cu virusul West Nile, în judeţele Bihor (1), Brăila (1), Ilfov (2), Dolj (1), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).

Distribuţia pe judeţe a cazurilor, în funcţie de unitatea teritorială de expunere, este: Bucureşti (8), urmat de judeţele Bacău (1), Bihor (2), Botoşani (2), Brăila (5), Buzău (1), Dolj (5), Galaţi (6), Ialomiţa (1), Iaşi (5), Ilfov (4), Olt (3), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (6), Tulcea (3) şi Vaslui (1).

Specialiştii INSP recomandă populaţiei:

  •  să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi
  •  să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari
  •  să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă prin plase de protecţie la ferestre
  •  să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei
  •  să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie

Cazurile de febră Dengue, o boală care poate fi mortală, s-au înmulțit alarmant în Europa, anul trecut, fiind raportate aproape tot atâtea îmbolnăviri câte au fost înregistrate în perioada 2010 - 2021, a anunțat Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care a avertizat că încălzirea climei a dus la înmulțirea numărului de țânțari purtători ai bolii pe continentul nostru.

În cazul febrei Dengue nu există în prezent tratament. Deși 80% dintre infecții sunt ușoare, în cazurile severe pot apărea hemoragii interne, organele pot fi afectate iar pacientul riscă să moară.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Caz medical rar la Spitalul Bagdasar Arseni: Un tânăr de 27 de ani a paralizat brusc din cauza unui virus

Egiptul a scăpat de „virusul antic” care „i-a chinuit pe faraoni”. Un pas cu adevărat istoric, spune șeful OMS

Primul test care poate detecta virusul mpox, cu rezultate imediate, a fost aprobat de OMS

Cât de periculos este virusul Marburg, comparat cu boala Ebola. Ce spune medicul infecționist despre o posibilă infectare și în România

Partenerii noștri