44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului vor fi instalați în București. Lista locațiilor
44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului vor fi instalați în București, la spitale și școli, a anunțat vineri Primăria București. Astfel, se vor identifica mai bine sursele de poluare și se va analiza efectele poluării asupra sănătății.
Senzorii vor fi instalați în cadrul unui program demarat de Primăria Capitalei împreună cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.
”Primăria Capitalei a demarat, alături de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, instalarea a 44 de senzori pentru monitorizarea calităţii aerului, la spitale şi unităţi de învăţământ din întregul oraş Scopul acestor senzori, care vor măsura particulele în suspensie (PM10, PM2,5 şi PM1 ) şi dioxidul de azot (NO2), este de a identifica mai bine sursele de poluare şi de a contribui la analiza efectelor poluării asupra sănătăţii cetăţenilor, astfel încât Primăria Municipiului Bucureşti să stabilească cele mai eficiente măsuri de reducere a concentraţiilor de poluanţi din aer”, a anunțat Primăria București.
Iniţiativa este susţinută de Parteneriatului pentru Oraşe Sănătoase, o reţea globală de prestigiu alcătuită din 70 de oraşe din întreaga lume, ce are drept scop salvarea vieţilor prin prevenirea bolilor netransmisibile precum cancerul, afecţiunile cardiace şi respiratorii.
Primii 24 senzori au fost deja montaţi, după cum urmează:
Sectorul 1- Grădiniţa nr. 203, Grădiniţa nr. 43, Şcoala Gimnaziala Nr. 184, Grădiniţa nr 283, Şcoala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, Creşa Vrancea, Şcoala Gimnazială nr. 13, Şcoala Gimnazială Nr 6 / sediul Dobrogeanu Gherea 74, Şcoala Gimnazială Geo Bogza, Şcoala Gimnazială nr. 179, Şcoala Gimnazială Nr. 183;
Sectorul 2 - Grădiniţa nr. 147, Colegiul Mihai Viteazul, Şcoala Gimnazială nr. 32, Şcoala Gimnazială nr. 145, Şcoala Gimnazială nr. 27;
Sectorul 3 – Şcoala Gimnazială nr. 149, Grădiniţa nr. 255, Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu;
Sectorul 6 - Şcoala Gimnazială nr. 161, Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, Şcoala Gimnazială nr. 279, Şcoala Gimnazială Sfânta Treime, Şcoala Gimnazială nr. 167”.
Restul de 20 de senzori vor fi instalaţi treptat în următoarele două săptămâni şi vor fi conectaţi la platforma online dedicată acestui proiect, astfel încât datele furnizate să poată fi consultate în timp real de cetăţeni pe site-ul Primăriei Capitalei şi pe aerlive.ro.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News